Secţia de Radioterapie a Spitalului Municipal Timişoara şi-a interrupt activitatea, temporar, după ce unitatea medical a primit târziu un răspuns din partea Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare care a solicitat revizuirea dosarului pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare. Aproximativ 100 de pacienţi sunt afectaţi, după ce acceleratorul a fost oprit joi.
Managerul Spitalului Municipal Timişoara, medicul Olimpia Oprea, a declarat pentru News.ro că instituţia pe care o conduce a solicitat o autorizaţie pentru accelerator încă din luna mai, însă răspunsul Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare a venit ”abia acum”, iar în acest răspuns se solicit revizuirea dosarului, astfel că soluţia este oprirea activităţii secţiei de Radioterapie.
"Acceleratorul a avut o autorizaţie până în iulie, noi am trimis în luna mai documentaţia şi abia acum am primit un raspuns de la CNCAN, în care ne solicită să revizuim niste documente. Erau documente care nu aveau legătură cu starea tehnică a aparatului. Ne cer ca în 30 de zile să le trimitem documentele refăcute. La sfârşitul adresei, ne atrag atenţia că răspundem penal dacă aparatul funcţionează fără avize. Nu am avut ce să facem, nu ne putem asuma aşa ceva. Am luat legătura cu CNCAN, mâine sperăm să ne dea în scris avizul. Dacă nu ar fi fost prevederea că răspundem în faţa legii, nu opream activitatea", a declarat Olimpia Oprea.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Bolnavii care necesită tratament de radioterapie au rămas în spital, iar cei care urmează procedurile în regim de internare de zi, au fost anunţaţi că în momentul în care se reporneşte activitatea, vor fi anunţaţi.
"Azi am hotărât să nu facem tratamentul bolnavilor internaţi. Două-trei zile nu cred că pun în pericol viaţa bolnavilor, dar este o problemă, pentru că sunt timpi de aşteptrare, unii au venit din alte judeţe. Ne pare rău că s-a întâmplat aşa. Noi am trimis în scris azi documentele şi le trimitem şi scanat şi sperăm să primim acceptul de funcţionare cât mai repede. Imediat ce primim în scris de la CNCAN, pornim activitatea", a mai declarat Olimpia Oprea.
Reprezentanţii spitalului spun că în curând urmează ca Ministerul Sănătăţii să pornească licitaţia pentru achiziţionarea unul nou accelerator pentru Timişoara. Apoi, la Spitalul Municipal vor funcţiona două astfel de aparate, în paralel.
Secţia de Radioterapie din cadrul Spitalului Municipal Timişoara are 70 de paturi. În plus, pe lângă bolnavii internaţi, mai sunt trataţi aici alţi pâna la 30 de pacienţi. În total, aproximativ 80-100 de oameni beneficiază de tratamentul cu radioterapie la Timişoara.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.