Secţia de Pneumologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva a fost închisă pentru dezinfecţie de înalt nivel, după ce un pacient de acolo a fost confirmat cu coronavirus, iar 14 cadre medicale se află în izolare la domiciliu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Potrivit unui comunicat de presă, de joi seara, al Consiliului Judeţean Hunedoara, Secţia de Pneumologie a Spitalului Judeţean Deva a fost închisă pentru dezinfecţie, după ce un pacient internat aici a fost depistat pozitiv cu coronavirus, iar 14 cadre medicale au intrat în izolare la domiciliu.
 
"Decizia aparţine conducerii Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva şi a fost luată după ce un pacient internat în această secţie a fost depistat pozitiv la testul COVID-19. Potrivit conducerii SJU Deva, 14 cadre medicale au intrat în izolare la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile, timp în care vor fi testate şi monitorizate”, se arată în comunicat.
 
Potrivit sursei citate, pacientul depistat pozitiv în urma testelor epidemiologice a fost transferat la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara. Un alt pacient internat în Secţia Penumologie a fost testat negativ şi externat.
 
Tot la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva, Secţia Oncologie a intrat în carantină din 25 martie, după ce doi medici au fost depistaţi cu COVID-19 în urma testelor epidemiologice.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.