Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Horaţiu Moldovan a declarat, luni seara, că imaginile surprinse de camerele de supraveghere în cazul femeii arse în timpul unei intervenţii chirurgicale la Spitalul Floreasca, indică faptul că incendiul a izbucnit la puţin timp de la începerea operaţiei, iar situaţia a fost gestionată peparcursula zece minute, însă intensitatea fenomenului a fost mare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Se vede filmul evenimentelor, intervenţia chirurgicală care s-a desfăşurat, în cadrul căreia s-a produs accidentul cu incendiul şi cu participarea fiecărui membru al echipei. Este o filmare care lămureşte foarte mult lucrurile”, a precizat, la Digi24, Horaţiu Moldovan, referindu-se la imaginile vizionate de exhipa de control al MS.

Conform imaginilor, incendiul a început la foarte scurt timp după debutul intervenţiei şi situaţia a fost gestionată pe parcursul a 10 minute, poate chiar mai puţin, dar intensitatea fenomenului a fost mare, a relatat Horaţiu Moldovan.

El spune că este evident că a fost folosit un biocid care era inadecvat, care era destinat dezinfecţiei mâinilor personalului care lucrează în sala de operaţii, care nu este destinat aseptizării tegumentului pacientului în vederea intervenţiei chirurgicale.

”Acest biocid este cu un grad ridicat de inflamabilitate”, având un conţinut ridicat de alcool, iar combinaţia cu bisturiul electric a produs aprinderea lui şi la incendiul care a dus la arsuri masive ale pacientei, a explicat Horaţiu Moldovan.

Femeia de 66 de ani, care suferea de cancer de pancreas, a murit duminică, la o săptămână după intervenţia în timpul căreia a fost arsă.

Raportul Corpului de control al MS va fi făcut public la începutul săptămânii viitoare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.