Federaţia Sanitas anunţă, vineri, noi măsuri de protest, acuzând ”întârzierea nepermisă în acordarea drepturilor salariale cuvenite şi/sau acordarea neunitară a acestora”. Luni, sindicaliştii vor depune lista cu revendicările la toate prefecturile din ţară, iar marţi vor picheta din noul Guvernul. Dacă până în 20 noiembrie nu se va primi răspun la solicitări, din 23 noiembrie se vor strânge semnături pentru declanşarea conflictului de muncă la nivel naţional.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS, reprezentând peste 100.000 de membri de sindicat din unităţile sanitare, cele de asistenţă medico-socială şi cele de asistenţă socială, s-a întrunit, vineri, într-o şedinţă de urgenţă pentru a realiza o analiză a situaţiei.

”Luând în considerare întârzierea nepermisă în acordarea drepturilor salariale cuvenite şi/sau acordarea neunitară a acestora la nivelul aceluiaşi tip de unităţi sanitare/de asistenţă medico-socială/de asistenţă socială şi/sau pentru acelaşi tip de activitate, având în vedere proiectele documentelor legislative care urmează să reglementeze acordarea unor drepturi salariale caracteristice situaţiei epidemiologice în care ne aflăm din cauza răspândirii noului virus SARS-COV-2, documente cu care nu putem fi de acord în forma care ne-a fost prezentată, a hotărât ca Federaţia SANITAS din România să desfăşoare acţiuni sindicale în perioada ce urmează”, a transmis Federaţia Sanitas.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Astfel, luni, 16 noiembrie 2020, reprezentanţii organizaţiilor judeţene Sanitas vor depune lista de revendicări a membrilor noştri la Instituţia Prefectului fiecărui judeţ din ţară.
”Marţi, 17 noiembrie 2020, în intervalul orar 11.oo – 13.oo, vom picheta sediul Guvernului României. Dacă, până în data de 20 noiembrie 2020, discuţiile cu autorităţile nu se vor concretiza în documente care să detensioneze situaţia din cele două sisteme pe care le reprezentăm, începând cu data de 23 noiembrie 2020 vom începe acţiunea de strângere de semnături în toate unităţile sanitare, cele de asistenţă medico-socială şi cele de asistenţă socială, pentru declanşarea conflictului de muncă la nivel naţional”, au mai transmis sindicaliştii.

Aceştia solicită în continuare dialog şi căutara de soluţii pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă salariaţii din sistem.

”Reiterăm pe această cale garanţia că Federaţia Sanitas nu se va opri din a susţine în permanenţă toate revendicările membrilor săi şi va rămâne în continuare la masa discuţiilor până la rezolvarea acestora, solicitând termene rezonabile şi soluţii realizabile, însă dacă soluţiile vor întârzia în continuare să apară pentru a contribui la readucerea păcii sociale în sistemele pe care le reprezentăm, ne rezervăm dreptul de a utiliza toate mijloacele sindicale legale pentru apărarea intereselor membrilor noştri”, au mai transmis sindicaliştii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.