Un medicament împotriva paraziţilor intestinali, utilizat încă din anii 1950, ar putea avea un rol esenţial în tratamentul carcinomului cu celule Merkel, una dintre cele mai rare şi agresive forme de cancer. Un studiu recent a demonstrat, în modele preclinice, că acest compus poate inhiba creşterea tumorilor şi poate inversa caracteristicile agresive ale acestui tip de cancer de piele, oferind o direcţie promiţătoare pentru dezvoltarea de noi terapii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Studiul a fost coordonat de cercetători de la University of Arizona Cancer Center, iar rezultatele au fost publicate în Journal of Clinical Investigation-JCI.

Carcinomul cu celule Merkel este un cancer neuroendocrin rar, dar cu evoluţie rapidă, fiind de trei până la cinci ori mai letal decât melanomul. Rata de răspuns la tratamentele actuale prin chirurgie, radioterapie şi imunoterapie este limitată, punând în evidenţă imperativul dezvoltării unor terapii sigure, eficiente şi aplicabile la scară largă.

Ultimele date arată că incidenţa carcinomului cu celule Merkel este în creştere. Chiar dacă este o formă rară de cancer, acesta reproduce multe dintre mecanismele altor tipuri tumorale, a explicat dr. Megha Padi, cercetătoare în cadrul U of A Cancer Center şi conferenţiar la U of A College of Science. 

Pyrvinium pamoate, un medicament aprobat de autorităţile de reglementare din domeniul sănătăţii încă din 1955 pentru tratamentul oxiurilor (paraziţi intestinali), a demonstrat anterior potenţial antitumoral în mai multe tipuri de cancer, printre care cel de sân, colorectal, pancreatic şi vezical. Este pentru prima dată când acest compus este studiat în modele de carcinom cu celule Merkel.

Echipa de cercetare a descoperit că, în modele de laborator, pyrvinium pamoate a inhibat dezvoltarea celulelor canceroase şi a reuşit să inverseze caracteristicile neuroendocrine ale acestui cancer.

În modelele animale (şoareci), administrarea medicamentului a dus la o reducere semnificativă a dimensiunii tumorilor.

„Este o ipoteză, dar unii cercetători consideră că eficienţa unui medicament antiparazitar împotriva cancerului ar putea fi explicată prin asemănarea dintre tumori şi paraziţi”, a precizat dr. Padi.

Atât paraziţii, cât şi tumorile trebuie să dezvolte mecanisme prin care să valorifice resursele limitate ale gazdei pentru a se hrăni şi a se înmulţi necontrolat. Dacă tumorile utilizează aceleaşi căi metabolice ca paraziţii, este posibil ca aceste medicamente să fie eficiente şi în oncologie, consideră echipa de cercetare.

Alegerea acestui compus a fost susţinută de dovezi care indică implicarea căii de semnalizare Wnt ca element-cheie în mecanismul de oncogeneză asociat carcinomului cu celule Merkel. Acest compus este deja cunoscut ca inhibitor al căii Wnt, ceea ce a justificat explorarea lui ca agent terapeutic.

Pentru validarea clinică a utilizării acestui medicament în tratamentul carcinomului Merkel vor fi necesare studii suplimentare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.