Medicamentul Adderall, un tratament popular în Statele Unite pentru tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenţie (ADHD), provoacă îngrijorare în rândul cercetătorilor din cauza unor efecte secundare rare, dar grave, în timp ce prescripţiile în această ţară au crescut puternic în ultimele două decenii, informează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit unui studiu publicat joi, persoanele care iau doze mari din acest stimulent - care nu este disponibil în Franţa - sunt de peste cinci ori mai susceptibile de a dezvolta psihoză (pierderea contactului cu realitatea) sau manie (fază de energie anormal de mare, comportament neregulat).

Nu există orientări clare privind dozele maxime, iar numărul tinerilor adulţi care utilizează acest medicament a crescut de la pandemia Covid-19, în mare parte ca urmare a exploziei telemedicinei.

Studiul a fost realizat de o echipă condusă de psihiatrul Lauren Moran, de la spitalul Mass General Brigham din Boston. 

"Vedeam o mulţime de oameni care veneau fără prea multe antecedente psihiatrice şi dezvoltau un prim episod de psihoză sau manie în contextul consumului de stimulente", a explicat ea pentru AFP.

Când Administraţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA) a devenit conştientă de aceste cazuri în anii 2000, a adăugat un avertisment pe eticheta medicamentului. Dar au fost efectuate relativ puţine cercetări pentru a cuantifica ratele efectelor secundare sau legătura acestora cu doza.

Lauren Moran şi colegii săi au analizat dosarele medicale ale persoanelor în vârstă de 16 - 35 de ani admise la spitalul Mass General Brigham între 2005 şi 2019. Aceasta este vârsta tipică de debut pentru psihoză.

Cercetătorii au identificat 1.374 de persoane care se confruntă cu primul lor episod de psihoză sau manie şi i-au comparat cu 2.748 de pacienţi spitalizaţi pentru alte tulburări psihiatrice.

Analizând consumul de Adderall în cursul lunii anterioare şi luând în considerare alte variabile, cum ar fi consumul de droguri, ei au putut determina în mod specific impactul stimulentelor.

Ei au constatat că persoanele care au luat Adderall erau de 2,68 ori mai susceptibile de a fi spitalizate pentru psihoză sau manie decât cele care nu au luat - iar această probabilitate creştea de 5,28 ori pentru doze mai mari (40 miligrame şi peste).

O analiză separată nu a constatat niciun risc crescut cu Ritalin, un alt stimulent prescris pentru ADHD. Potrivit lui Lauren Moran, acest lucru ar putea fi din cauza diferenţelor în modul de acţiune pentru aceste două medicamente.

Ambele cresc nivelul de dopamină, care este implicată în motivaţie şi învăţare. Cu toate acestea, în timp ce Adderall, o amfetamină, creşte eliberarea de dopamină, Ritalin acţionează prin blocarea reabsorbţiei acesteia.

Pentru Lauren Moran, studiul demonstrează necesitatea ca dozele maxime să fie clar indicate pe etichete. Aceasta din urmă recomandă în prezent tratarea pacienţilor cu 20 de miligrame, dar în practică medicii prescriu doze foarte variabile.

Agenţia Federală Antidrog (DEA) a propus revocarea autorizaţiei acestor servicii de telemedicină de a prescrie Aderall, dar, în faţa protestelor, a prelungit în cele din urmă această posibilitate până la sfârşitul anului 2024.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.