Federaţia SANITAS anunţă, marţi, că OUG 9/2025, care interzice prelungirea contractelor de muncă ale angajaţilor care sunt şi pensionari, chiar dacă au optat pentru suspendarea plăţii pensiei, adânceşte şi mai mult criza din sistemul medical şi cel de asistenţă socială. [Blocăm angajările, trimitem acasă specialiştii încă apţi şi dornici de muncă”, transmis sindicaliştii, apreciind că vor fi vizaţi mii de medici şi mult mai mulţi asistenţi medicali, dar şi alte categorii de personal indispensabil.
”După blocarea angajărilor în sistemul bugetar prin Ordonaţa trenuleţ, o nouă Ordonanţă adânceşte criza în sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială. Deşi atragem atenţia de ani de zile asupra lipsei grave de personal specializat şi auxiliar din SĂNĂTATE şi ASISTENŢĂ SOCIALĂ, ”răspunsul” legislativ la îngrijorarea noastră şi la dovezile de burn-out ale angajaţilor din aceste sisteme este constant acelaşi: blocăm angajările, trimitem acasă specialiştii încă apţi şi dornici de muncă”, au transmis, marţi, sindicaliştii SANIATS.
Potrivit acestora, OUG 9/2025 permite ”computerului” să scoată la pensie câteva mii de medici şi, şi mai mulţi asistenţi medicali şi alte categorii de personal indispensabil celor două sisteme.
”Am fost puşi în faţa faptului împlinit cu această Ordonanţă de urgenţă, s-a aprobat fără consultarea partenerilor sociali şi, aflăm din declaraţiile domnului ministru Rafila, fără consultarea miniştrilor de resort. Atragem atenţia autorităţilor că riscul colapsării sistemelor mai sus menţionate este iminent şi solicităm o analiză reală şi rapidă a necesarului de personal şi identificarea de soluţii personalizate fiecărui sector bugetar, în funcţie de nevoile şi situaţiile reale şi actuale”, au mai transmis sindicaliştii.
Un mesaj similar au transmis anterior şi reprezentanţii Federaţiei ”Solidaritatea Sanitară”, iar ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis, marţi, că va ridica problema în Guvern.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.