Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a vizitat, vneri, noua clădire a Spitalului de Copii ”Louis Ţurcanu” din Timişoara şi a afirmat că a venit să se interseze de ce spitalul este finalizat în proprţie de 95 la sută de mai mulţi ani, dar clădirea nu este încă gata. El a precizat că dotarea cu aparatură medicală va fi făcută de Ministerul Sănătăţii, cu bani împrumutaţi de la Banca Europeană de Investiţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Sunt aici ca să văd ce nevoi are acest spital pentru dotare, pentru realizarea unui heliport. Spitalul este finalizat în proporţie de 95% de câţiva ani şi sunt oarecum surprins că el nu a fost finalizat, înţeleg că urmează acum înainte de alegeri realizarea recepţiei acestui spital. Noi o să ajutăm cât putem, urmează o etapă în care împrumutul de la Banca Europeană de Investiţii va face eligibile numeroase spitale din România, dar în mod evident, spitalele care acordă asistenţă medicală copiilor vor fi prioritizate, iar dotarea acestui spital care estimăm că este în jur de 100 de milioane de lei ar putea să fie realizată din acest împrumut şi cât ţine de noi vom sprijini acest proiect”, a declarat Alexandru Rafila. 
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
De asemenea, Rafila a precizat că Spitalul de Copii din Timişoara reprezintă o prioritate şi că speră ca Primăria Timişoara să sprijine finalizarea lucrărilor la noua clădire.
 
”Acest spital de copii reprezintă o prioritate, aştept ca după 4 ani primăria să sprijine finalizarea lucrărilor, cred că nu necesită mai mult de 1 milion de euro pentru finalizarea acestor lucrări şi spitalul să devină eligibil pentru a aplica la un proiect care se referă la dotare şi la construcţia unui helioport.  Continuăm să mergem şi la alte unităţi spitaliceşti din judeţ. Pe noi la Ministerul Sănătăţii nu ne-a interesat culoarea politică a celor care conduc unităţile administrative teritoriale, sume mari de bani au fost alocate prin PNRR, spre exemplu către Spitalul Municipal de aici din Timişoara, circa 50 de milioane de lei pentru ambulatoriul de specialitate şi pentru controlul infecţiilor. Aici, la acest spital, circa 35 milioane lei, aşa că încercăm să ajutăm. Cred că responsabilitatea pe care o avem, fie ca administratori, dacă discutăm de ministere, fie ca reprezentanţi în Parlamentul României, este în interesul comunităţilor locale şi cred că ar trebui exersat de toată lumea, indiferent de partidul politic din care face parte”, a mai precizat Rafila.
 
La corpul nou al Spitalului de Copii ”Louis Ţurcanu” din Timişoara, lucrările sunt încă în desfăşurare. La începutul anului 2022, administraţia locală împreună cu reprezentanţii unităţii medicale identificau o serie de intervenţii ce nu au fost prevăzute în proiectul iniţial şi pe care au stabilit că vor să le facă.
 
Astfel, a fost organizată o nouă licitaţie, iar firma care s-a ocupat şi până atunci de lucrări, Sulfatim, a câştigat şi acest contract, în valoare de 1.5 milioane de euro. Din aceşti bani trebuiau făcute recompartimentari, suplimentari la instalaţiile PSI, racordarea la reţeaua Colterm, hidroizolatii, dar şi alte lucrări suplimentare. Acestea nu sunt încă finalizate.
 
În nouă clădire a Spitalului de Copii din Timişoara vor funcţiona: Unitatea de Primiri Urgenţe, o policlinică, laboratoarele de analize şi secţiile de Radiologie, Chirurgie, AŢI, secţie de prematuri. Aici vor fi amenajate spaţii pentru mame, astfel încât acestea să poată rămâne lângă copiii lor bolnavi.
 
Primăria Timişoara a început construcţia noii clădiri a Spitalului de Copii ”Louis Ţurcanu” din Timişoara după ce una dintre clădirile în care funcţionează unitatea medicală a fost retrocedată familiei de romi Cârpaci.
 
Nouă clădire a Spitalului de Copii din Timişoara este prevăzută cu un număr de 150 de paturi. Spaţiul va fi compartimentat astfel încât să cuprindă o farmacie şi spaţii de depozitare, unitatea de primiri urgenţe, secţia de radiologie, policlinică şi laboratoare de analiză, bloc operator şi secţii de terapie intensivă, dar şi saloane de ortopedie, chirurgie, prematuri şi saloane pentru mame.
 
Clădirea, cu demisol, parter şi şase etaje, era prevăzută să coste peste zece de milioane de euro.
 
Construcţia a fost începută în luna mai 2014 şi ar fi trebuit să fie gata în primăvară lui 2016. Intrarea în insolvenţă a primului antreprenor, Prompt, găsirea unei noi firme care să preia proiectul şi mai apoi fondurile alocate eşalonat au prelungit lucrările. În 2020 clădirea a ajuns la 95% realizare.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.