Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat, joi seară, că în România nu există suficiente centre pentru recuperarea consumatorilor de droguri, iar această situaţie trebuie remediată cât mai curând. ”Să facem centre, măcar unul pentru fiecare judeţ, unde să poată să meargă aceşti oameni”, a afirmat ministrul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Este foarte preocupantă şi cel puţin pe mine personal mă preocupă cel mai mult situaţia legată de copii şi de adolescenţi, pentru că, în mod evident, riscurile pentru dezvoltarea lor, pentru viaţa lor sunt cele mai mari”, a afirmat, joi seară, la România RV, Alexandru Rafila, referindu-se la consumul de droguri.

Potrivit ministrului, sunt două probeleme – cea a consumatorului, care trebuie tratat ca o persoană bolnavă şi cea a accesului la droguri.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Eu îi tratez ca pe nişte bolnavi, ori dacă vreau să găsesc o soluţie pentru ei să pot să îi ajut am nevoie de colaborarea lor, colaborarea familiilor lor, încât să pot să îi ajut cu un psiholog, cu psihiatru, cu un tratament, medicamentos, cu internarea într-un centru pentru combaterea adicţiei, ori lucrurile astea trebuie să fie foarte clare”, a adăugat ministrul.

Potrivit acestuia, ”accesul la substanţe psihoactive este o problemă care este de siguranţă naţională, însă este în mod evident de competenţa poliţiei”.

Ministrul a precizat că nu există suficiente centre pentru reabilitarea consumatorilor de droguri.

”Partea medicală a problemei trebuie să o rezolvăm într-un timp relativ scurt, să facem centre, măcar unul pentru fiecare judeţ, unde să poată să meargă aceşti oameni”, a adăugat Alexandru Rafila.

Ministrul crede că aceste centre nu trebuie să fie legate de Ministerul de Interne, că ar exista reticenţă, dar nici neapărat de spitalele de psihiatrie, unde ar exusta, de asemenea, reticenţă din partea consumatorilor şi a familiilor acestora.

Rafila a precizat că principala problemă în realizarea acestora centre este să se găsească locaţii pentru ele.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.