Şefa Serviciului Naţional britanic de Sănătate (NHS), Amanda Pritchard, urmează să anunţe miercuri că, odată cu îmbunătăţirea ratelor de vaccinare şi de screening, obiectivul ca aproape nicio femeie din Regatul Unit să nu se mai îmbolnăvească de cancer de col uterin ar putea fi atins în două decenii.
În prezent, în Anglia, în jur de 2.600 de femei sunt diagnosticate anual cu acest tip de cancer.
Pritchard solicită NHS să înveţe din ceea ce a funcţionat în timpul pandemiei de Covid prin oferirea de vaccinări în mediile comunitare. Ea spune că vor fi aduse îmbunătăţiri aplicaţiei NHS pentru a facilita verificarea istoricului de vaccinare şi pentru a face programări.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit experţilor vaccinul HPV reduce cancerul de col uterin cu aproape 90%
Eliminarea cancerului de col uterin – definită de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) ca fiind atingerea unei rate foarte scăzute de patru cazuri la 100.000 de persoane – este un obiectiv la care multe ţări lucrează la nivel mondial.
Australia a stabilit un astfel de obiectiv pentru anul 2035.
Pentru a-l atinge, OMS spune că vor trebui atinse ţinte de 90% pentru vaccinare şi 70% pentru screening.
Cele mai recente cifre arată că în Anglia, aproximativ 86% dintre fete şi 81% dintre băieţi primesc vaccinul împotriva HPV.
HPV (virusul papiloma uman) cauzează 99% din cancerele de col uterin, iar vaccinul utilizat are o eficacitate de 90% în ceea ce priveşte protecţia împotriva acestui virus, prin urmare, screeningul cervical continuă să joace un rol esenţial în prevenirea acestui cancer şi în asigurarea tratării timpurii a bolii.
Programul de screening poate depista semnele timpurii ale cancerului şi poate preveni apariţia a trei sferturi din cazuri.
Însă, ultimele cifre din Marea Britanie arată că una din trei persoane eligibile pentru screening nu se prezintă la această examinare.
Pentru a rezolva această problemă, în Regatul Unit vor fi extinse kiturile de autotestare pentru depistare.
În prezent, în Anglia există 9,5 cazuri de cancer de col uterin la 100 000 de femei – mai mult decât dublul ratei ţintă, o cifră care a rămas constantă în ultimul deceniu.
Însă, de când vaccinul împotriva HPV a început să fie administrat fetelor, în 2008, s-a înregistrat o reducere de 87% a numărului de cancere de col uterin în acest grup, potrivit cercetărilor, ceea ce sugerează că rata de incidenţă va începe să scadă în următorii ani.
Cancerul de col uterin
În Anglia se înregistrează în jur de 2.600 de cazuri în fiecare an, în total în jur de 3.000, în Marea Britanie, şi aproximativ 700 de persoane mor anual din cauza acestei boli
Este unul dintre cele mai frecvente tipuri de cancer la femeile cu vârsta sub 44 de ani, alături de cancerul de sân
În Anglia, screeningul prin intermediul unui test de frotiu cervico-vaginal este oferit la fiecare trei ani femeilor cu vârste cuprinse între 25 şi 49 de ani şi la fiecare cinci ani între 50 şi 64 de ani.
Vaccinul HPV oferă protecţie împotriva virusului care provoacă aproape toate cazurile de cancer de col uterin şi unele cancere de gură şi gât, şi este oferit în şcoli atât fetelor, cât şi băieţilor cu vârste cuprinse între 12 şi 13 ani în Anglia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord şi celor cu vârste cuprinse între 11 şi 12 ani în Scoţia.
În Marea Britanie, oricine este eligibil poate obţine vaccinul prin intermediul medicului de familie până la vârsta de 25 de ani.
Şefa NHS promite măsuri în UK care să facă „mai uşor ca niciodată” ca oamenii să se protejeze de cancerul de col uterin.
„Eliminarea cancerului de col uterin ar fi o realizare incredibilă”, a declarat ea vorbind la o conferinţă anuală a NHS.
Femeile sunt în continuare sfătuite să facă un screening cervical după ce au făcut vaccinul.
„Ca întotdeauna, publicul îşi poate juca rolul, prezentându-se la programele de vaccinare şi de screening; pentru a ne atinge obiectivul de a elimina cancerul de col uterin, avem nevoie de cât mai multe persoane care să accepte aceste programe. Aşadar, vă rugăm să nu amânaţi, v-ar putea salva viaţa”, a îndemnat oficialul britanic.
Dr. Julie Sharp, de la Cancer Research UK, a declarat că eliminarea cancerului de col uterin este un obiectiv realist şi a susţinut pe deplin angajamentul NHS.
Dar ea a spus că este nevoie de acţiuni specifice pentru a creşte gradul de participare atât la vaccinare, cât şi la screening şi pentru a reduce barierele care împiedică persoanele să se prezinte.
„Această ambiţie va fi posibilă doar dacă programele de vaccinare şi de screening sunt susţinute de resurse suficiente şi de o infrastructură IT modernă”.
Cercetările arată că jena, experienţele negative anterioare, dificultatea de a face programări şi neînţelegerea scopului testului de frotiu sunt toţi factori care influenţează acest obiectiv.
În România, aproximativ 100.000 de fete şi de femei sunt vaccinate anti-HPV.
Mortalitatea din ţara noastră cauzată de cancerul de col uterin este încă foarte ridicată, aproape 1.700 de femei pierzând lupta cu această boală în fiecare an, potrivit Ministerului Sănătăţii.
România trebuie să se alinieze la proiectul european care se va derula în următorii cinci ani şi care îşi doreşte să ofere acces la tratament, la diagnostic precoce şi la politicile de prevenţie, a anunţat la finele lunii octombrie M.S., precizând că, până la sfârşitul acestui an vor intra în vigoare şi compensările pentru vaccinul anti HPV.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.