Colegiul Medicilor din România a transmis o solicitare în scris către CNAS - Casa Naţională de Asigurări de Sănătate - în care cere clarificări în legătură cu emiterea de acte adiţionale la contractele de furnizare de servicii medicale în asistenţă medicală primară şi ambulatoriul de specialitate pentru perioada 1 ianuarie 2025-31 decembrie 2025.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Această solicitare, care trebuie să reprezinte acordul părţilor contractante, excede limitelor negocierii avute între CMR şi CNAS pe data de 13.11.2024, care prevedea semnarea de acte adiţionale cu păstrarea valorilor de puncte din trimestrul IV al anului 2024, doar pentru perioada 01.01.2025-31.03.2025.

Această solicitare vine din partea CMR în calitate de partener în negocierea Contractului-Cadru şi a Normelor de aplicare”, a precizat Colegiul Medicilor din România, într-o postare pe Facebook

Potrivit sursei citate, prof. univ. dr. Cătălina Poiană preşedinte Colegiul Medicilor din România, a trimis vineri o Notificare scrisă adresată preşedintei CNAS, dr. Valeria Herdea cu privire la neprimirea din partea CNAS a Notei de fundamentare pe care CNAS a realizat-o pentru întocmirea bugetului Fondului Naţional Unic de Asigurări de Sănătate pe domenii de asistenţă, transmisă Ministerului de Finanţe pentru întocmirea Bugetului de Stat şi a Bugetului de Asigurări Sociale pentru anul 2025.

”Practic, conducerea CMR vrea să vadă în scris că solicitările CMR au fost luate în calcul şi puse de CNAS în respectiva Notă de Fundamentare, răspuns care nu este primit de aproape o lună!!!”, mai precizează Colegiul Medicilor din România.

Cu o zi în urmă, Patronatul Medicilor Specialişti cu Practică Independentă a reclamat că reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) solicită furnizorilor de servicii medicale să semneze ”în alb” acte adiţionale pentru prelungirea contractelor, fără a se specifica valoarea punctului pe serviciu medical pentru trimestrele II-IV din 2025.

Medicii au solicitat publicarea bugetului pe anul viitor, dar şi negocieri transparente şi asigurarea unui cadru legislativ care să susţină predictibilitatea şi sustenabilitatea activităţii medicale independente.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.