Oficialii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate apreciază, joi, că suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii garantează accesul neîntrerupt al pacienţilor la servicii medicale, dar şi predictibilitatea financiară a activităţii furnizorilor de servicii medicale.
”În şedinţa Executivului de astăzi a fost adoptată o hotărâre prin care se alocă suma de 3 miliarde de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pentru suplimentarea transferurilor din bugetul de stat către bugetul Fondului naţional unic al asigurărilor sociale de sănătate. Proiectul actului normativ vizând măsurile necesare asigurării accesului continuu al pacienţilor la serviciile medicale până la finele acestui an a fost iniţiat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, cu sprijinul nemijlocit al Ministerului Finanţelor şi al Ministerului Sănătăţii”, arată, joi, CNAS, într-un comunicat de presă.
Instituţia precizează că, prin Hotărârea de Guvern nr. 687/2024, dispoziţiile Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în sistemul de asigurări sociale de sănătate au fost completate cu prevederi care menţin în trimestrul III al anului 2024 valorile garantate ale punctelor pentru asistenţa primară şi cea pentru specialităţile clinice în ambulatoriu la acelaşi nivel ca în semestrul I 2024 şi semestrul II 2023.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Suma alocată prin actul normativ adoptat astăzi va permite în trimestrul IV al anului 2024 majorarea valorii punctului pe serviciu medical în asistenţa ambulatorie de specialitate pentru specialităţi clinice de la 4,5 la 5 lei, menţinerea valorilor punctelor „per capita” şi pe serviciu în asistenţa medicală primară, precum şi a valorii lunare pentru asistenţa medicală dentară. Astfel se asigură accesul neîntrerupt al pacienţilor la servicii medicale, dar şi predictibilitatea financiară a activităţii furnizorilor de servicii medicale”, prezează CNAS.
”Această măsură reprezintă încă un pas în ducerea la îndeplinire a mandatului pe care mi l-am asumat încă de la început, alături de echipa de specialişti a CNAS, de a deschide instituţia pentru dialogul cu reprezentanţii asociaţiilor de pacienţi, cu furnizorii de servicii medicale şi cu decidenţii din sistemul de sănătate, astfel încât sa fie asigurate echilibru, stabilitate, sustenabilitate şi predictibilitate în activitatea medicală pe parcursul întregului an 2024”, a declarat Valeria Herdea, preşedintele CNAS.
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a anunţat, joi, că bugetul Ministerului Sănătăţii pe anul 2024 se suplimentează cu suma totală de 3,039 miliarde lei credite de angajament şi 39 milioane lei credite bugetare, pentru a asigura continuitate în acordarea materialelor şi prestărilor de servicii medicale, dar şi pentru plata cheltuielilor aferente personalului propriu al caselor de asigurări de sănătate şi al CNAS.
El mai arată că peste 6 miliarde lei pleacă lunar de la Ministerul Finanţelor către sănătate, iar comparativ cu anul trecut, au o creştere de aproximativ 30% a cheltuielilor Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.