Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat, marţi, la o conferinţă despre siguranţa medicamentelor, că trebuie discutat foarte mult despre motivul pentru care oamenii cumpără medicamente din surse nesigure, mai ales de pe internet. Informarea şi educarea sunt esenţiale pentru a reduce acest fenomen care pune în pericol sănătatea publică. Rafila atrage atenţia că de pe internet se poate cumpăra, la preţ de medicament, talc presat colorat.
Ministrul Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, participă, marţi, la conferinţa “Siguranţa pacientului prin siguranţa medicamentului”, organizată de Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România şi Organizaţia de Serializare a Medicamentelor din România.
”În mod evident, ne preocupă siguranţa medicamentului, în aceeaşi măsură ca şi accesul la medicamente. La urmă, accesul la medicamente trebuie să fie accesul la medicamente sigure, iar serializarea ajută, în mod evident, la acest lucru”, a declarant Alexandru Rafila.
Ministrul Sănătăţii a afirmat că ”trebuie să discutăm foarte mult despre cauzele pentru care oamenii apelează la medicamente din surse nesigure”.
”Poate să fie o chestie legată de accesibilitate, uşurinţă, dar mai degrabă cred că e o cauze de natură economică. Cumpărăm nişte medicamente ieftine care au exact acelaşi efect - probabil că ăsta este gândul multor atunci când cumpără, mai ales de pe internet, medicamente care nu sunt supuse unui control ca să vedem dacă sunt sau nu falsificate şi cumpără, în cel mai bun caz, talc presat şi colorat în diverse forme, la un preţ avantajos, este adevărat, pentru medicament, dar un preţ foarte mare pentru talcul presat”, a afirmat ministrul Sănătăţii.
Rafila a apreciat că, astfel, se pune în pericol sănătatea publică şi este afectată industria farmaceutică.
”Asta este realitatea care afectează nu numai sănătatea oamenilor, care, în loc să folosească o substanţă care are un efect terapeutic dovedit, folosesc ceva despre care nu cunosc în ceea ce priveşte compoziţia, aşa cum nu cunosc nici în ceea ce priveşte provenienţa, pe de-o parte, şi cred că afectează şi piaţa industriei farmaceutice, care nu vinde medicamentele pentru care sunt asumate reguli de producţie stricte, pentru care se plătesc taxe şi lucrul ăsta are un impact foarte serios asupra sănătăţii publice în general şi, nu în ultimul rând, asupra industriei”, a mai declarat ministrul.
Potrivir acestuia, componenta de informare şi cea educativă ”este esenţială şi ea este singura care poate să schimbe anumite comportamente şi anumite percepţii”.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.