Salvamontiştii din Prahova avertizează că, în Masivul Bucegi, riscul de producere a unor avalanşe este de 3 din 5, la peste 1.800 de metri, iar pe văile de abrupt riscul este de gradul 4, sfătuind turiştii să evite aceste zone.
”Vremea atipică pentru această perioadă a anului, cu temperaturi de peste 10°C chiar şi la altitudini mari, face ca pericolul declanşării avalanşelor să fie unul important. ANM prognozează un risc însemnat în Bucegi, de gradul 3 pe o scară de la 1 la 5, la altitudini de peste 1.800 m, dar pe văile de abrupt, unde stratul de zăpadă este de aprox. 2 m, estimăm un risc crescut, de gradul 4”, arată, vineri seară, Salvamont Prahova.
Salvamontiştii adaugă că transmit astfel de avertizări atunci când situaţia din teren o impune şi nu au scopul de a speria sau îndepărta de munte turiştii obişnuiţi sau montaniarzii experimentaţi.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”O facem doar pentru ca aceştia să conştientizeze situaţia existentă şi să nu se expună inutil, parcurgând aceste zone periculoase”, explică ei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.