Primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu, a declarat că structura de rezistenţă a porţii de intrare în oraş, care s-a prăbuşit în timpul furtunii de duminică, ucigând un tânăr, a rămas aceeaşi din anii 1980 şi că în 2015 s-a intervenit doar la partea estetică.
Nicolae Robu a declarat luni, presei, că nu cunoaşte detalii despre modul în care poarta de intrare în municipiu s-a prăbuşit în timpul furtunii şi că structura acesteia este din anii 1980.
”În urmă cu doi-trei ani poarta a fost estetizată, deci nu s-a umblat la structura ei de rezistenţă, ci ea a fost placată, aşa cum se poate vedea, pe Calea Aradului pentru că au fost la fel gândite, cea de pe Calea Aradului şi cea de pe Calea Lugojului şi, în ceea ce priveşte aspectul care le-a fost conferit şi în ceea ce priveşte structura lor la nivelul anilor 1980 şi ceva, când ambele au fost construite. Pe Calea Aradului nu s-a întâmplat nimic, dincoace s-a întâmplat această nenorocire. Sigur, nu cunosc niciun detaliu, dacă pur şi simplu a fost fatalitatea că s-a prăbuşit, chiar dacă a fost realizată respectându-se toate normele, dar s-a nimerit ca acolo să fie vântul mai puternic, să fie anumite traiectorii ale curenţilor de aer sau dacă au fost erori, făcute cândva, în istorie, de la începuturi, erori de proiectare, erori de execuţie, nu ştiu”, a declarat edilul.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Întrebat cine se face vinovat de tragedie, Nicolae Robu a răspuns că se va face o anchetă şi că în urma acesteia vor fi stabiliţi vinovaţii.
”Procuratura face o anchetă şi, desigur, în anchetă va fi şi o expertiză de specialitate şi se va vedea. Acum s-a făcut ceea ce a spus că trebuie făcut expertul care a fost contractat, un profesor universitar, înainte de a se schimba aspectul. S-a făcut o expertiză structurală şi expertul, în concluzie a spus ce trebuie făcut”, a declarat edilul.
Poarta de la intrarea în oraş a fost amenajată de Primăria Timişoara în vara anului 2015. Muncitorii firmei Stareto, căreia i-a fost încredinţată lucrarea, au făcut intervenţii pe consolele verticale, dar şi pe grinda metalică orizontală.
Lucrarea a costat 56.000 de euro, din care o mică parte, aproximativ 4.500 de euro, a reprezentat o sponsorizare, potrivit datelor transmise News.ro, luni, de către Primăria Timişoara.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.