Meteorologii anunţă că riscul producerii de avalanşe la altitudini mari în Munţii Făgăraş şi Bucegi este de trei pe o scară de la unu la cinci, adică ”risc însemnat”. La altitudini mai mici, riscul este moderat şi continuă să fie aşa până joi, la ora 20.00.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit meteorologilor, în ultimele 48 de ore vremea a fost mai caldă decât normalul acestei perioade, dar grosimea stratului de zăpadă nu a prezentat variaţii semnificative.

În următorul interval, vremea se va răci şi va fi în general închisă. Cerul va fi mai mult noros şi temporar va ninge. Izolat, stratul de zăpada va creşte cu până la 10 centimetri, în special pe creste.

”La suprafaţă se vor depune local 10 -15 centimetri de zăpadă uşoară de tip pulver. Stratul anterior pe care se va depune acest strat proaspăt de zăpadă are în partea superioară numeroase cruste de gheaţă iar în interior structuri de placi cu rezistenţă destul de scăzută. Deşi grosimea şi greutatea acestui strat proaspăt de zăpadă nu va fi semnificativă, zăpada va fi nestabilizată, fiind posibile curgeri sau avalanşe de dimensiuni mici sau medii, astfel încât, în condiţii de alte supraîncărcări oricât de mici, pe pantele înclinate, stratul superior va aluneca cu uşurinţă peste crustele mai vechi, putând duce astfel la declanşarea de avalanşe de dimensiuni mai mari”, anunţă meteorologii.

Potrivit acestora, la peste 1.800 de metri altitudine în masivele Făgăraş şi Bucegi riscul producerii de avalanşe este de trei, pe o scară de la unu la cinci, respectiv ”risc însemnat”, iar la altitudini mai mici va fi ”risc moderat”.

Avertizarea meteorologilor intră în vigoare marţi, la ora 20.00, şi va fi valabilă până joi, la aceeaşi oră.

Marţi, la ora 14.00, stratul de zăpadă măsura 122 centimetri la Bâlea-Lac, 88 centimetri la Vârful Omu, 17 centimetri la Sinaia, 8 centimetri la Fundata şi 6 centimetri la Predeal

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.