Riscul producerii de avalanşe în Munţii Făgăraş şi Bucegi, la peste 1.800 de metri altitudine, este de gradul patru din cinci posibile, însemnând ”risc mare”. Din cauza vremii închise, cu ninsori local însemnate cantitiv şi vânt intens care va atinge si rafale de peste 90 km/h, se vor forma troiene fără stabilitate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Meteorologii au anunţat că riscul producerii de avalanşe în masivele Făgăraş şi Bucegi la peste 1.800 de metri altitudine este de gradul patru din cinci posibile.

”Pe fondul vremii închise cu ninsori local însemnate cantitiv, de peste 15 l/mp, se vor depune 10-20 cm de zăpadă proaspătă, însă vântul intens, ce va atinge si rafale de peste 90 km/h va viscoli şi spulbera puternic zăpada, formând şi troiene în zonele mai adăpostite. Acest strat nou de zăpadă se va depune peste crustele de gheaţă formate la suprafaţa actualului strat de zăpadă, peste care poate aluneca cu uşurinţă, în special pe versanţii suficient de înclinaţi. Riscul declanşărilor de avalanşe se va menţine mare, fiind mai mare în condiţii de supraîncărcări cu turişti sau schiori”, anunţă meteorologii.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Potrivit acestora, la altitudini mai mici roscul este ”însemnat”.

Avertizarea meterologilor este valabilă până sâmbătă, la ora 20.00.

Meteorologii anunţă că stratul de zăpadă la Bâlea Lac depăşeşte 170 de centimetri,  la Vârful Omu este de 108 centimetri, La Sinaia de 40 de centimetri, iar la Predeal de 37 de centimetri.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.