Revoluţionarul Traian Orban, fost preşedinte al Memorialului Revoluţiei din Timişoara, a murit la vârsta de 80 de ani. În timpul evenimentelor din Decembrie 1989 el a fost rănit, fiind împuşcat în picior.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Anunţul decesului a fost făcut de reprezentanţii Asociaţiei Memorialul Revoluţiei, cea pe care Orban a înfiinţat-o în 1990 pe care a condus-o până în urmă cu 4 ani.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Cu adâncă durere în suflet anunţăm trecerea la cele veşnice a domnului Dr. Traian Orban, cel care a fost timp de 30 de ani preşedintele Memorialului Revoluţiei din 1989 din Timişoara. Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu, o pot face la Capela de la Memorialul Revoluţiei, situată pe Stradă Oituz, nr. 2B, începând de vineri, 13 septembrie, ora 18:30. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 14 septembrie, la ora 12:30, în Cimitirul Eroilor din Timişoara. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, au transmis reprezentanţii Memorialului Revoluţiei.
 
Traian Orban s-a născut la 20 februarie 1944, la Petroşani. De profesie a fost medic veterinar, absolvind în 1983 cursurile Facultăţii de Medicină Veternară din Cluj Napoca.
 
A fost repartizat în Timiş, iar evenimentele din 1989 l-au găsit ca veterinar în satul Cadăr, care aparţine de comuna Tormac. A auzit la radio Europa Liberă despre evenimentele de la Timişoara şi a venit în oraş. Era ziua de 17 septembrie, cea în care a şi fost împuşcat în picior.
 
După căderea regimului comunist, Traian Orban a înfiinţat Asociaţia Memorialul Revoluţiei şi a început să strângă tot felul de documente, imagini şi mărturii legate de evenimentele din timpul Revoluţiei.
 
În 2020 s-a retras din funcţia de preşedinte al Asociaţiei, rămânâd un simplu membru.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.