Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, anunţă că, începând de joi, restaurantele şi cafenelele vor putea servi şi în interior, în limita a 30% din locuri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Dragi ieşeni, vă aduc la cunoştinţă că, începând cu data de 31 decembrie 2020, între orele 6.00 – 23.00, restaurantele şi cafenele din oraşul nostru vor fi deschise şi în interior în limita de 30% din capacitate. Vă mulţumesc pentru că aţi respectat măsurile sanitare privind combaterea pandemiei şi vă rog să rămâneţi vigilenţi pentru ca numărul de îmbolnăviri să scadă şi mai mult în perioada următoare”, a scris, miercuri, pe Facebook, Mihai Chirica. 
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Acesta face apel la populaţie să respecte în continuare măsurile de protecţie. 
 
”Trebuie să fim solidari, să purtăm mască şi să ne dezinfectăm mâinile, să evităm aglomeraţiile şi să respectăm recomandările specialiştilor din sănătate. Doar împreună putem combate pandemia”, a mai scris Chirica. 
 
La ultima raportare a DSP Iaşi, în perioada 14 – 28 decembrie, rata de infectare în municipiul Iaşi a fost de 2,06 la mie. 
 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.