Călătorii care circulă cu tramvaiul pe linia interurbană Arad-Ghioroc, ce leagă şase localităţi, sunt indignaţi de condiţiile pe care le au de o săptămână, cu temperaturi negative în vagoane, ei fiind nevoiţi să se acopere cu pături, să îşi pună perne pe scaune, să poarte fulare şi căciuli, pentru a rezista călătoriei care durează peste o oră. Conducerea Companiei de Transport Public Arad recuoaşte situaţia, susţinând că cele patru aeroterme din vagoane nu fac faţă gerului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Arad este considerat oraşul cu cea mai dezvoltată reţea de tramvaie din România, după Bucureşti, pentru că acoperă toate cartierele şi are inclusiv o linie interurbană, respectiv cea care leagă municipiul de comuna Ghioroc, pe o distaţă de 25 de kilometri.

Călătorii de pe acest traseu interurban, care face legătura între localităţile Arad, Vladimirescu, Mândruloc, Cicir, Sâmbăteni şi Ghioroc, sunt în special navetişti ce lucrează în fabrici din zona industrială a municipiului. Ei reclamă că, de o săptămână, sunt nevoiţi să suporte condiţii grele în timpul călătoriei cu tramvaiul, din cauza frigului.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Miercuri dimineaţă, tramvaiul a plecat din staţia Ghioroc la ora 05,10, în prima cursă spre Arad, cu zeci de muncitori. Pe traseu, în celelalte staţii, au mai urcat zeci de călători, în total fiind peste 120 de oameni în vagoanele cu temperaturi negative şi cu ferestre care îngheţau în mers, pe interior. 

Oamenii, ştiind deja condiţiile grele pe care trebuie să le suporte în această călătorie, şi-au adus de acasă pături pentru a se acoperi, dar şi perne pentru a le aşeza pe scaune, care sunt prea reci. Călătorii, inclusiv vatmanul, s-au îmbrăcat cu mai multe rânduri de haine groase, cu fulare, mănuşi şi călciuli. Altfel ar fi fost greu să suporte parcurgerea celor 25 de kilometri în o oră şi 20 de minute.

”Puteţi observa că ne ies aburi pe gură când vorbim, iar de la atâţia călători ferestrele se abursesc imediat şi îngheaţă din cauza condensului format. Dacă afară sunt acum minus 11 grade, aici probabil că sunt minus 10. Nu cred că e mai cald”, s-a plâns o femeie din localitatea Sâmbăteni.

”Cred că nici în trenuri nu sunt condiţii atât de rele. Dacă ar fi o călătorie mai scurtă, de câteva minute, ar putea fi suportabil, dar stăm în frig mai bine de o oră”, a spus un bărbat.

Călătorii spun că plătesc un abonament lunar de aproximativ 140 de lei, iar în schimb riscă se se îmbolnăvească.

”Dacă dăm 140 de lei pe abonament, iar apoi mai dăm 200 de lei pe medicamente să ne tratăm, pentru ce mai muncim? Că din salariu nu ne rămâne prea mult”, s-a plâns o altă femeie.

Oamenii mai reclamă starea vagoanelor, care au scaune rupte şi sunt murdare.

”Uneori îţi e greaţă să te aşezi pe scaun, că e murdar. Cred că nu au fost spălate de multă vreme. Geamurile sunt şi ele murdare, iar pe jos e noroi chiar de la prima cursă”, a spus un călător.

Contactaţi de News.ro, reprezentanţii Companiei de Transport Public (CTP) Arad au recunoscut că sunt probleme pe această cursă, spunând că a fost schimbată garnitura folosită special pe linia interurbană cu una de oraş, pentru că vechiul tramvai a fost implicat într-un accident.

”În acest moment, între Arad şi Ghioroc circulă un tramvai folosit până săptămâna trecută în oraş, care, deşi are încălzire, respectiv patru aeroterme funcţionale, sistemul nu face faţă temperaturilor extrem de scăzute din această perioadă. Tramvaiul folosit pe ruta interurbană a fost implicat într-un accident, în urmă cu o săptămână, şi am fost nevoiţi să-l scoatem din folosinţă până se fac reparaţiile”, a declarat directorul tehnic al CTP, Petru Cuvineanu.

Acesta a spus că situaţia va mai dura câteva zile, pentru că vechiul tramvai este în reparaţii.

Pe ruta Arad-Ghioroc şi retur au loc câteva curse pe zi, iar sute de persoane din judeţ folosesc acest traseu.

Compania de Transport Public SA Arad este cel mai mare transportator din judeţ, asigurând atât transport urban cât şi suburban prin intermediul autobuzelor şi tramvaielor. Are ca acţionari Consiliul Local Municipal Arad cu 70% şi Consiliul Judeţean cu 30 %.

În anul 1869 s-a lansat activitatea de transport public din Arad, la acel moment fiind puse în circulaţie, pe trei linii, primele tramvaie trase de cai.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.