Referendumul organizat pentru a muta centrul comunei Abrămuţ la Petreu, în judeţul Bihor, a început, duminică, 2.421 de alegători fiind aşteptaţi la urne. Cinci dintre ei au votat deja, însă părerile oamenilor sunt împărţite şi nu se ştie dacă se va atinge pragul minim de participare.
UPDATE: ”Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că, începând cu orele 07:00, cele patru birouri electorale ale secţiilor de votare din comuna Abrămuţ, judeţul Bihor au fost deschise pentru desfăşurarea referendumului local din data de 12 septembrie 2021. Referendumul este organizat în vederea consultării cetăţenilor din comuna Abrămuţ, judeţul Bihor, pentru schimbarea denumirii unitӑţii administrativ-teritoriale din comuna Abrӑmuţ ȋn comuna Petreu şi acordarea de statut de reşedinţӑ de comunӑ localitӑţii Petreu”, a transmis, duminică dimineaţă, AEP, într-un comunicat de presă.
ŞTIRE INIŢIALĂ: Cele patru secţii de votare organizate în comună s-au deschis, duminică, la ora 07.00 şi vor rămâne deschise până la ora 23.00.
Potrivit AEP, pe listele electorale sunt înscrişi 2.421 de alegători, dintre care, până la ora transmiterii acestei ştiri, votaseră cinci.
AEP anunţă că, potrivit legislaţiei în vigoare, alegătorul care deţine un act de identitate al cărui termen de valabilitate a expirat în perioada 1 martie 2020 - 12 septembrie 2021, îşi poate exercita dreptul de vot în baza acestuia.
Locanicii din Abrămuţ, Crestur, Făncica şi Petreu trebuie să decisă mutarea centrului comunei de la Abrămuţ la Petreu. Nu toţi îşi doresc această mutare, opunându-se, în special, cei din Abrămuţ.
Deocamdată, nu se ştie dacă referendumul va atinge pragul minim de participare, fiind necesare peste 720 de voturi pentru atingerea pragului.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.