Numeroase personalităţi din politica şi cultura românească au reacţionat după anunţul privind moartea Majestăţii sale Regina Ana a României, care a încetat din viaţă, luni, la vârsta de 92 de ani, la Spitalul din Morges, în Elveţia. Preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, a caracterizat-o ca fiind "o adevărată regină", în timp ce academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici a spus că regina Ana "a avut un comportament de regină, deşi nu a domnit". La rândul său, preşedintele Klaus Iohannis a precizat, într-un comunicat, că "Ana a României a fost expresia celor mai distinse valori de decenţă, devotament şi dragoste faţă de ţara al cărei nume l-a purtat".
Quintus: Regina Ana a fost o adevărată regină, o parteneră demnă şi apropiată a Regelui Mihai
Preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, a declarat, luni, pentru News.ro, că a aflat cu tristeţe de trecerea în nefiinţă a Reginei Ana a României, el arătând că aceasta a fost o partaneră demnă şi apropiată a Regelui Mihai şi o adevărată regină.
Preşedintele de onoare al PNL a mărturisit că a aflat cu tristeţe vestea morţii Reginei Ana a României.
”Dumnezeu să o odihnească, noi nu uităm că a fost o parteneră demnă şi apropiată a Regelui MIhai”, a spus Mircea Ionescu Quintus.
Quintus a mai spus câteva cuvinte despre Regina Ana.
”O femeie reţinută, o adevărată regină”, a caracterizat-o Mircea Ionescu Quintus pe Regina Ana.
El a transmis urări de sănătate celorlalţi membri ai familiei regale.
Theodor Paleologu a declarat, luni, pentru News.ro, că îşi doreşte ca Guvernuul să declare funeralii naţionale pentru Regina Ana, care reprezintă o parte a istoriei noastre ce se apropie de încheiere.
”Este un moment trist pentru noi toţi, desigur, îl aşteptam pentru că ştiam cu toţii că Regina Ana este de ani de zile într-o stare de sănătate nu foarte bună. Să ne-o amintim ca pe femeia care a stat timp de zeci de ani alături de Regele nostru. Este o parte a istoriei noastre, care se încheie în acest fel”, a spus deputatul Theodor Paleologu, despre Reginei Ana.
Paleologu a mai afirmat că îşi doreşte ca Guvernuul să declare funeralii naţionale pentru Regina Ana.
”Este un moment cu totul special, este vorba despre un ciclu istoric care se apropie de sfârşit. Este vorba de istoria noastră. Regele Mihai nu este un şef de stat, pe acelaşi plan cu Băsescu, Iliescu sau Constantinescu. E ceva cu totul aparte şi tot ce ţine de Regele Mihai trebuie să aibă un statut aparte, pentru istoria noastră”, a arătat Theodor Paleologu.
Paleologu a mai spus că premierul Dacian Cioloş este un om cu mult bun simţ şi este convins că s-a gândit şi singur la declararea funeraliilor naţionale pentru Regina Ana.
”Este evident că trebuie să organizăm funeralii naţionale. Înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeş şi este prima dată când necropola regală este reactivată, pentru decesul Reginei Ana”, a menţionat Paleologu.
Istoricul Alin Ciupală a declarat pentru agenţia de presă News.ro că Regina Ana a reuşit să treacă peste obstacole de ordin politic şi religios, într-o epocă foarte dură, dedicându-se unui ideal, şi că a avut un rol foarte important în susţinerea, alături de Regele Mihai I, a eforturilor emigraţiei româneşti de a se opune atât cât se putea comunizării României după modelul sovietic.
”Cred că ar trebui să ne-o aducem aminte ca fiind un om care a reuşit într-o epocă extrem de tristă şi de dură să treacă peste obstacole de ordin politic, religios şi să se dedice unui om, unei familii, unui ideal. Regina Ana, până la urmă, cred că asta a fost, un om care a ştiut să se pună pe ea şi familia ei mai presus de lucrurile urâte care veneau din toate părţile în acei ani extrem de trişti de după 1947-1948”, a spus Alin Ciupală, pentru News.ro.
Istoricul a mai precizat că Regina Ana a avut un rol foarte important în susţinerea, alături de Regele Mihai, a eforturilor emigraţiei româneşti de a se opune comunizării României după modelul sovietic.
”Regina Ana a avut un rol foarte important în susţinerea, alături de Majestatea Sa, Regele Mihai, a eforturilor emigraţiei româneşti de a se opune atât cât se putea comunizării României după modelul sovietic. Probabil că cercetări viitoare vor scoate în evidenţă mai bine decât s-a întâmplat până acum rolul pe care Regina Ana l-a avut din acest punct de vedere”, a spus Alin Ciupală.
”Acum ne aflăm cu toţii sub imperiul veştii care a sosit pe neaşteptate în România. Suntem alături de Familia Regală, şi cred că zilele, săptămânile, anii care vor urma ne vor oferi ocazia să vorbim şi să scriem mai mult despre ceea ce a însemnat Regina Ana pentru noi şi pentru România”, a adăugat el.
Academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici a spus despre regina Ana, care a încetat din viaţă, luni, la vârsta de 92 de ani, că a avut un comportament de regină, deşi nu a domnit, i-a fost alături Regelui Mihai I aproape întreaga viaţă şi, astfel, ”s-a implicat în istoria României, făcând parte activă din dinastie”.
”Cred că este una dintre pierderile interesante şi importante ale noastre, pentru că, deşi nu a domnit niciodată, a fost alături de rege aproape toată viaţa lui şi, prin acest fapt, s-a implicat în istoria noastră naţională, făcând parte activă din dinastie”, a spus academicianul.
Constantin Bălăceanu-Stolnici a mai spus că Regina Ana s-a remarcat ca o persoană ”de mare calitate” şi înainte de căsătorie.
”A fost o persoană care s-a manifestat şi înainte de căsătorie ca o persoană de mare calitate, care a contribuit foarte activ în timpul războiului la acţiuni importante de caritate şi de sprijin a trupelor, iar după aceea a fost o soţie devotată şi o mamă foarte grijulie”, a explicat academicianul.
Potrivit lui Constantin Bălăceanu-Stolnici, Regina Ana a respectat toate elementele comportamentale necesare unei regine şi, ”deşi a dus o viaţă foarte grea”, a făcut faţă cu demnitate tuturor greutăţilor.
”A fost o soţie model, o mamă de mare calitate şi a avut un comportament, într-adevăr, de regină, deşi n-a domnit”, este cel mai important lucru pe care românii ar trebui să îl reţină despre Regina Ana.
Preşedintele Klaus Iohannis a primit cu profundă durere şi tristeţe vestea morţii Reginei Ana a României, care a fost expresia celor mai distinse valori de decenţă, devotament şi dragoste faţă de ţara al cărei nume l-a purtat.
”Majestatea Sa Regina Ana a României va rămâne pentru totdeauna în memoria şi în sufletele noastre drept unul dintre cele mai importante simboluri de înţelepciune, demnitate şi un reper deosebit de conduită morală. De-a lungul onorabilei sale vieţi, Ana a României a fost expresia celor mai distinse valori de decenţă, devotament şi dragoste faţă de Ţara al cărei nume l-a purtat”, afirmă preşedintele Iohannis, citat într-un comunicat al Administraţiei prezidenţiale.
Şeful statului arată că ”Regina Ana a fost alături de Majestatea Sa Regele pe toată perioada amarului exil şi a militat alături de Mihai I pentru propăşirea României”. Iohannis menţionează că turneele şi misiunile diplomatice pentru aderarea României la NATO şi la Uniunea Europeană stau mărturie în acest sens.
”Doresc să transmit, în aceste clipe dificile, compasiunea şi solidaritatea mea Majestăţii Sale Regelui Mihai şi întregii Familii Regale”, încheie preşedintele Iohannis.
Klaus Iohannis i-a transmis luni Majestăţii Sale Regelui Mihai o scrisoare de condoleanţe.
Dacian Cioloş: Majestatea Sa Regina Ana va rămâne un simbol al nobleţii, discreţiei şi demnităţii
Prim-ministrul Dacian Cioloş a transmis un mesaj de condoleanţe Casei Regale a României în care afirmă că regina Ana rămâne ”un simbol al nobleţii, discreţiei şi demnităţii”, care a reprezentat România, împreună cu regele Mihai, cu onoare şi dragoste de ţară.
”Majestatea Sa Regina Ana a României va rămâne un simbol al nobleţii, discreţiei şi demnităţii, valori ce întregesc contribuţia definitorie pe care Familia Regală a avut-o şi o are pentru societatea românească. Împreună cu Regele Mihai, Majestatea Sa Regina Ana a reprezentat România şi i-a apărat interesele cu onoare, mândrie şi dragoste de ţară, trecând peste toate nedreptăţile la care Familia Regală a fost supusă”, se arată în mesajul de condoleanţe al premierului.
Dacian Cioloş crede că regina Ana poate di în continuare un model de modestie, devotament şi loialitate.
”Sunt alături de Familia Regală a României în aceste momente de grea încercare, doresc să transmit gândurile mele de consolare şi solidaritate”, mai spune Cioloş.
Description: Fostul preşedinte, Ion Iliescu, susţine că a primit cu tristeţe vestea morţii Reginei Ana, transmiţând Regelui Mihai şi familiei regale întreaga sa compasiune „pentru această grea pierdere”, adăugând, totodată, că relaţia cu familia regală este una de respect şi de asumare a responsabilităţilor pe care fiecare le-au avut şi le au faţă de români.
„Am aflat cu tristeţe vestea morţii Reginei Ana şi transmit întreaga mea compasiune pentru această grea pierdere Regelui Mihai şi membrilor familiei regale. Am avut privilegiul să o cunosc şi am apreciat felul în care, trecând peste o istorie care nu a fost clementă, până la urmă, cu niciunul dintre noi, ţinea la România. Păstrez amintirea discuţiilor pe care le-am avut atât la Versoix, cât şi la Bucureşti, relaţia cu familia regală fiind una de respect şi de asumare a responsabilităţilor pe care fiecare le-am avut şi le avem faţă de români”, a transmis fostul preşedinte Ion Iliescu.
„Dumnezeu să o odihnească în pace”, a încheiat fostul preşedinte.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a trasmis, luni, un mesaj, la moartea Reginei Ana a României, arătând că aceasta a fost sprijinul moral de care Majestatea Sa, Regele Mihai avea nevoie ca să poată depăşi momentele dificile ale exilului şi ale depărtării de ţară şi de popor, şi că românii îi vor păstra o amintire plină de respect.
”Am aflat cu profundă tristeţe şi regret despre decesul Majestăţii Sale, Regina Ana. Prin devotamentul său şi prin discreţia sa a fost sprijinul moral de care Majestatea Sa, Regele avea nevoie ca să poată depăşi momentele dificile ale exilului şi ale depărtării de ţară şi de popor”, a transmis preşedintele Senatului.
Călin Popescu Tăriceanu spune că moartea reginei Ana este ”o pierdere grea pentru MS Regele Mihai I, cât şi pentru poporul român”.
”Românii îi vor păstra o amintire plină de respect. În numele Senatului României, doresc să transmit în aceste clipe triste sincere condoleanţe Familiei Regale. Dumnezeu s-o odihnească!”, se mai precizează în mesajul preşedintelui Senatului României.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...