Rata de ocupare a populaţiei cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 de ani din România, un indicator al gradului în care populaţia este activă din punct de vedere economic, a scăzut în primul trimestru al acestui an, până la 64,5%, de la 66% anul trecut, potrivit datelor publicate, joi, de Institutul Naţional de Statistică (INS), care arată că România se îndepărtează de ţinta fixată pentru 2020, de a atingre o rată de ocupare de minimum 70%.
În ultimul trimestru din 2015, rata de ocupare a populaţiei cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 ani, luată în calcul în comparaţiile europene, a fost de 66,1%.
În urma evoluţiei din primul trimestru, România s-a îndepărtat de ţinta naţională, de 70% rată de ocupare, fixată pentru anul 2020.
Statisticile privind ocuparea sunt chiar mai slabe dacă se ia în calcul întreaga populaţie din România considerată în vârstă de muncă, cu vârsta cuprinsă între 15 şi 64 de ani.
La această categorie, gradul de ocupare a scăzut de la 61,4% în ultimul trimestru din 2015 până la 59,8% în primul trimestru din acest an.
Pe categorii de vârstă există diferenţe mari în privinţa ratei de ocupare. Indicatorul înregistra cel mai înalt nivel, în primele trei luni din 2016, la categoria de vîrstă 25-54 de ani, cu o rată de ocupare de 75,8%, în timp ce doar 41,3% dintre românii cu vârsta cuprinsă între 55 şi 64 de ani erau activi pe piaţa muncii.
Dintre tinerii cu vârsta între 15 şi 24 de ani, doar 20,4% erau consideraţi ocupaţi în muncă la începutul acestui an. Cea mai mică rată de ocupare, de 8,4%, era în primul trimestru al acestui an în rândul persoanelor cu vârsta de cel puţin 65 de ani, potrivit datelor INS.
Comparativ cu ultimul trimestru din 2015, rata de ocupare a crescut uşor în rândul persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani şi a scăzut pentru celelalte categorii de vârstă.
În ceea ce priveşte şomajul, rata generală a stagnat în primul trimestru din acest an la 6,6%.
Cea mai înaltă rată, de 21,8%, s-a înregistrat în primul trimestru al acestui an în rândul tinerilor din categoria de vârstă 15-24 de ani, în timp ce media şomajului la celelalte categorii de vârstă a fost de 5,6%.
Potrivit statisticilor Eurostat, România se situa, în 2015, pe locul 24 în rândul celor 28 de membre ale Uniunii Europene după rata de ocupare a forţei de muncă cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 de ani. În cadrul UE, România depăşeşte, la acest capitol, doar Spania, Italia, Croaţia şi Grecia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.