Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a precizat, referitor la cazul medicului Florian Robe, de la Maternitatea Polizu, acuzat că lăsa copiii născuţi prematur să moară, că fac verificări reprezentanţii Inspecţiei Sanitare, MS şi Direcţie de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, însă nu poate fi intervenit în cadrul anchetei penale desfăşurate de către procurori.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Inspecţia Sanitară este acolo, atât colegi de la Ministerul Sănătăţii cât şi de la Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti. Am verificat, nu este un caz nou, este un caz de acum trei ani, din anul 2019. Este o anchetă penală în curs. Nu putem să intervenim în niciun fel în cadrul acestei anchete. E o situaţie de acum trei ani. Rămâne să fie clarificată. Înţeleg că era un copil prematur. Nu ştiu dacă era sau nu era viabil. Lucrul acesta îl va stabili ancheta care se află în derulare”, a declarat Alexandru Rafila, vineri la Antena 3. 

El a mai spus că cei de la Inspecţia Sanitară nu fac anchete, ci evaluează modul în care au fost acordate îngrijirile medicale, dacă acestea au respectat sau nu condiţiile igienico-sanitare.

„Sunt colegi de la Inspecţia Sanitară, dar nu face anchete. Evaluează modul în care se acordă îngrijirile de natură medicală, dacă se respectă condiţiile igienico-sanitare. Nu putem să facem anchetă la Ministerul Sănătăţii. Este o situaţie care a avut loc acum trei ani. Deci nu putem să verificăm decât situaţia actuală, nu ceea ce a fost acum trei ani”, a completat ministrul Sănătăţii.

Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti (CMMB) s-a autosesizat şi a declanşat o cercetare disciplinară, vineri, ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public, referitoare la cazul medicului Florian Robe, de la Maternitatea Polizu, acuzat că lăsa copiii născuţi prematur să moară.

Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului „Alessandrescu – Rusescu” anunţă că la acest spital au loc „mai multe controale ale instituţiilor statului” cu privire la activitatea medicului Florian Robe. La adresa medicului au apărut acuzaţii conform cărora ar fi lăsat copii născuţi prematur să moară.

Avocatul Adrian Cuculis afirmă că acesta este acuzat de tentativă la omor calificat prin cruzimi şi că e audiat vineri la Parchetul Tribunalului Bucureşti.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.