Reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Alexandru Rafila, consideră că, dacă creşterea numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus va continua în acelaşi mod, "în circa patru, maxim şase săptămâni vom ajunge să depăşim bine 10.000 de cazuri", iar acest lucru se va reflecta în ocuparea tuturor paturilor de la Terapie Intensivă, dar va avea şi un impact evident asupra mortalităţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Suntem pe un trend ascendent permanent, nu am avut nicio săptămână în care să considerăm că s-a stabilizat creşterea, în fiecare săptămână avem cu 500-1.000 de cazuri mai mult decât în săptămâna precedentă ca şi medie zilnică, la asta mă refer, şi evident spitalele au o capacitate limitată, singura soluţie de a contracara ocuparea paturilor (...) este de a stopa această creştere", a declarat, duminică seară, la România TV, Alexandru Rafila.

El a menţionat că această creştere trebuie încetinită şi ulterior stopată, prin măsuri care trebuie luate şi asumate foarte clar de către Guvern.

"Opinia mea este că, în acest moment, dacă creşterea la care asistăm va continua în acelaşi mod, în circa patru, maxim şase săptămâni vom ajunge să depăşim bine 10.000 de cazuri şi lucrul ăsta se va reflecta cu siguranţă în ocuparea tuturor paturilor de la Terapie Intensivă, dar şi a paturile pentru asistenţa obişnuită, să spunem, a pacienţilor cu forme medii de boală, pe de o parte, iar pe de altă parte impactul asupra mortalităţii va fi evident şi nu vreau să se creeze niciun fel de panică (...) dar dacă mă uit la situaţia din Cehia, care este o ţară care are 10 milioane de locuitori, văd că acolo capacitatea de acordare a asistenţei medicale a fost depăşită, sunt circa 13.000 de cazuri pe zi la o populaţie la jumătate, adică ca şi când la noi ar fi, să spunem, peste 20.000 şi în mod evident lucrul ăsta a avut un impact foarte mare asupra mortalităţii, pentru că ea este la nişte valori mai mult decât duble faţă de România, care este o ţară cu o mortalitate destul de mare comparativ cu alte ţări din Uniunea Europeană", a susţinut Rafila.

El a spus că trebuie luată măsura potrivită la timpul potrivit.

"Cu cât întârzii în luarea unor măsuri şi mai ales în organizarea sistemului de sănătate publică care să poată să identifice cât mai rapid cazurile de infecţie şi contacţii acestor cazuri, să poată să-i testeze şi să-i izoleze, cu atât ajungi într-o situaţia în care eşti obligat practic să blochezi, într-un fel sau altul, un tip de activitate economică sau activitate socială", a afirmat Alexandru Rafila.

Rafila a explicat că restricţionarea circulaţiei pe timp de noapte este o măsură care ar putea limita răspândirea bolii.

"Ea nu are impact în sensul că aceia care circulă noaptea se îmbolnăvesc, nu la asta se referă, se referă la activităţile astea recreative prelungite care se întâmplă în timpul nopţii, dar sunt mai greu de luat, având în vedere că restaurantele sunt închise, probabil că mai sunt unii care utilizează terasele pentru astfel de activităţi, sunt tot felul de petreceri private, care sigur în situaţia în care circulaţia pe timpul nopţii ar fi oprită nu s-ar mai desfăşura", a detaliat el.

Rafila a spus că este bine că s-au alocat paturi suplimentare şi se antrenează cadre medicale să le deservească, dar "creşterea aceasta, trebuie să fie clar pentru toată lumea, este limitată, nu este o creştere nelimitată, adică în fiecare săptămână avem, să spunem, 1.000 de cazuri noi, ca şi medie zilnică, şi noi o să spunem da, mai punem 200 de paturi, încă 200, încă 200...".

"Nu paturile sunt problema, problema este personalul care să le deservească şi atunci trebuie să faci ceva să opreşti acest blocaj al sistemului de sănătate", a subliniat el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.