Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat, miercuri seară, că a cerut Comisiei Europene reducerea substanţială a livrărilor de vaccin împotriva COVID pentru acest an şi pentru 20023.
Rafila a declarat, miercuri, la Antena 3, că România mai are peste opt milioane de doze de vaccin, care la un moment dat vor expira.
“Noi avem peste 8.000.000 de doze de vaccin care sunt pe stoc, sunt depozitate. Nu mai folosesc. Unii m-au acuzat de tot felul de lucruri, eu spun adevărul şi aşa am învăţat că trebuie să facem dacă ne respectăm concetăţenii şi avem o responsabilitate faţă de ceea ce facem, ca şi administratori. Sunt doze care practic nu au putut fi folosite pentru că nu există interes şi, de asemenea, nu au putut fi vândute şi nici măcar donate. Vor expira la un moment dat şi vor trebui neutralizate. Asta înseamnă alte costuri. Discutăm de sute milioane de euro”, a afirmat Rafila.
El a menţionat că România a solicitat Comisiei Europene reducerea livrările de vaccin împotriva COVID.
“Noi am făcut demersuri în ultima perioadă să putem să încercăm prin renegocierea care o face Comisia Europeană cu producătorii, să obţinem două lucruri care eu cred că sunt foarte importante, să obţinem reducerea substanţială a livrărilor pentru 2022 şi pentru 2023, substanţial. (…) Dacă va veni acest vaccin în cantitate mult mai mică, să fie un vaccin adaptat variantelor circulante şi am făcut opţiunea pentru BA-4 BA - 5 pentru că exista şi opţiunea pentru BA-1, care se pare că are un anumit efect asupra variantei BA-4 BA -5”, a explicat Rafila.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.