Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că autorităţile române asigură asistenţă medicală refugiaţilor ucraineni pe trei paliere: asistenţă primară, asistenţă pentru cei cu boli cronice şi măsuri privind sănătatea publică, dar arată că este posibilă inclusiv vaccinarea cetăţenilor care vin din zona afectată de război. Rafila spune că autorităţile sanitare urmăresc inclusiv boli care în ţară au fost eradicate, dar pentru care Ucraina a raportat o acoperire vaccinală redusă, precum rujeola, poliomielita sau difteria.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
"Noi avem trei categorii de asistenţă medicală pe care putem să o oferim în acest moment: asistenţă medicală generală pentru refugiaţi care beneficiază de acelaşi tip de îngrijiri ca şi pacienţii români - prezentarea la medic în momentul de faţă şi examinarea şi tratamentul sunt posibile pentru că în momentul în care ajung la un medic primesc un cod unic de identificare, există o aplicaţie dezvoltată de CNAS. Asta este un element. Al  doilea element este legat e includerea în programele naţionale de sănătate pentru anumite boli grave şi aici aş face trei referiri: e vorba despre pacienţi infectaţi HIV; pacienţii care au tuberculoză şi pacienţii cu afecţiuni oncologice. Am reuşit să punem la punct inclusiv o structură care să gestioneze pacienţii cu afecţiuni oncologice care ştiţi că înseamnă tratamente mai dificil de administrat, în anumite condiţii, sigur sunt anumite probleme dacă nu există elemente legate de dosarul pacientului. (...) Pentru tuberculoză avem inclusiv teste de diagnostic rapid şi diagnostic molecular care sunt achiziţionate prin contribuţia de la Fondul Global, un fond care gestionează multe programe din multe ţări, inclusiv din România în domeniul tuberculozei şi infecţiei HIV”, a afirmat ministrul Sănătăţii, vineri seară, la Digi 24. 
 
Potrivit acestuia, a treia categorie de măsuri luate cu privire la refugiaţi are în vedere măsuri de sănătate publică, arătând că inclusiv în taberele în care refugiaţii sunt găzduiţi temporar aceştia pot beneficia de asistenţă medicală. 
 
"Avem inclusiv cazuri de rujeolă la copii, mai ales că Ucraina era o ţară cu o acoperire vaccinală deficitară şi cu multe boli transmisibile, unele cu potenţial foarte serios, care în România nu mai există de foarte mult timp, mă refer la o variantă de poliomielită datorată unui virus vaccinal modificat, aşa se întâmplă în ţările cu acoperire vaccinală slabă, sau chiar la difterie. Deci urmărim toate aceste elemente, trebuie să îmbunătăţim tot timpul colaborarea cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă pentru a şti unde există astfel de aglomerări de persoane care vin în România, încât să putem să le oferim această primă asistenţă medicală, plus testarea pentru diverse boli transmisibile, inclusiv pentru infecţia cu noul coronavirus şi vaccinarea nu numai împotriva COVID, ci pentru toate bolile transmisibile cuprinse în programul naţional este posibilă”, a adăugat ministrul.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.