Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a afirmat, luni seară, referindu-se la propunerea deputatului USR PLUS Emanuel Ungureanu de a se organiza un centru de vaccinare în Catedrala Neamului că ”uneori, fiecare dintre noi spunem şi enormităţi”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

 ”Uneori, fiecare dintre noi spunem şi enormităţi. Mă includ şi eu aici. Propunerea despre care e vorba acum cred că frizează aşa ceva, pentru că există mai multe motive care nu converg în niciun fel la o astfel de propunere - transformarea unei catedrale aflată în plin şantier. Imaginaţi-vă un spaţiu în care se lucrează, în care nu există niciun fel condiţii care să permită amenajarea unui astfel de spaţiu într-un centru de vaccinare”, a declarat, luni seară, la B 1 TV, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.

Acesta susţine că ”unele persoane n-au observat încă implicarea Bisericii şi doar transformarea acestor spaţii liturgice în centre de vaccinare ar putea aduce o satisfacţie”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Nu vreau să polemizez cu nimeni, dar vreau să amintesc implicarea Bisericii în zona sanitară anul trecut - implicare tradusă într-un cuantum de peste cinci milioane de euro în zona sanitară şi filantropică şi implicarea Bisericii acum, alături de alte culte religioase, într-un act de infromare onestă a credincioşilor cu privire la o discuţie pe care ei trebuie să o poarte cu medicii lor pentru a afla dacă există sau nu beneficii ale vacinării”, a mai declarat Bănescu.

Acesta a explicat că ”biserica nu e o instituţie militarizată”în care cineva dă ordine pe care toată lumea le execute

”Biserica e compusă din oameni liberi care înţeleg cu nuanţe, dar avem o temă oficială comună asupra căreia trebuie cu toţii să reflectăm - ieşirea din pandemie”, a mai declarat Vasile Bănescu.

Deputatul USR PLUS Emanuel Ungureanu, membru al Comisiei de Sănătate, afirmă că Biserica ar trebui să se implice în campania de vaccinare, fiind o chestiune de sănătate publică. "Cum ar fi să avem un centru de vaccinare în Catedrala Neamului? Cum ar fi să-l vedem pe Patriarhul Daniel coordonând o asemenea campanie?", se întreabă el.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.