Câteva zeci de persoane au participat, sâmbătă, la Caracal, la un protest faţă de modul în care au acţionat autorităţile în cazul răpirii celor două tinere care ar fi fost ucise de Gheorghe Dincă. Protestatarii au adus cu ei fotografii ale celor două tinere dispărute şi au mers în faţa sediului Poliţiei, dar şi acasă la Gheorghe Dincă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Protestul care a avut loc sâmbătă după-amiază a fost organizat pe Facebook. Oamenii au fost mobilizaţi să participe la un "protest pentru Alexandra şi Luiza” şi "împotriva clanurilor din Caracal”.
 
Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Printre participanţi s-au numărat rude ale celor două tinere dispărute, dar şi colegi de şcoală ori prieteni ai Alexandrei Măceşanu şi Luizei Melencu. 
 
Protestatarii au adus cu ei tricolorul românesc, au afişat pancarte cu mesaje precum "Şi copiii voştri pot deveni o marfă” sau "Corupţia statului ucide copii” şi au scandat împotriva autorităţilor. Ei au mers la sediul Poliţiei Caracal, pentru a-şi manifesta nemulţumirea faţă de felul în care au acţionat oamenii legii în cazul dispariţiei celor două tinere, după care au mers la locul în care a fost luată în maşină de către Gheorghe Dincă una dintre tinere, dar şi la locuinţa lui Dincă.
 
Protestul s-a încheiat fără incidente la ora 17.
 
Gheorghe Dincă a fost trimis în judecată, în cazul Caracal, pentru trafic de persoane, trafic de minori, omor calificat, viol şi profanare de cadavre pentru răpirea şi uciderea Luizei Melencu şi Alexandrei Măceşanu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.