Grupul de iniţiativă al farmaciştilor din România şi Sindicatul Naţional al Farmaciştilor din România anunţă că farmacişti din toată ţara vor participa la un protest organizat miercuri, 15 noiembrie, în Piaţa Victoriei, în faţa sediului Guvernului. Farmaciştii reclamă că în ultimii ani „nu a fost luată nicio măsură de sprijinirea acestui sector, deşi este unul hiper-reglementat” şi că „farmacistul este o profesie de care autorităţile îşi aduc aminte doar atunci când sunt la ananghie, acesta fiind uitat însă din discuţiile care vizează strategii de sănătate sau programe de prevenţie”. Aceştia solicită, printre altele, decontarea la termen de către CNAS a medicamentelor eliberate de farmacii, implicarea farmacistului în monitorizarea pacienţilor cu boli cronice şi „plata serviciilor farmaceutice pentru a putea susţine cheltuielile de funcţionare, inclusiv pentru remunerarea personalului farmaceutic la un nivel corespunzător pregătirii”
„Acţiunea manifest doreşte să atragă atenţia asupra sistemului farmaceutic, care a fost uitat de guvernanţi în ultimii 20 de ani şi desconsiderat treptat de comunităţi din cauza inacţiunii din partea celor cu putere de decizie”, transmit , marţi, într-un comunicat de presă, organizatorii protestului care va avea loc în 15 noiembrie în faţa sediului Executivului.
Grupul de iniţiativă care susţine protestul farmaciştilor reclamă modul în care acest domeniu este tratat de către autorităţi, arătând că, în timp ce în statele europene, farmacistul deţine „un rol cheie în sistemul de sănătate şi a primit atribuţii care să valorifice pregătirea sa” , fiind „cel mai accesibil profesionist din sănătate”, în România „deciziile care au fost luate de-a lungul timpului privind sfera farmaceutică nu au avut în prim-plan farmacistul şi nici rolul acestuia în sănătatea pacienţilor”.
„Pare că farmacistul este o profesie de care autorităţile îşi aduc aminte doar atunci când sunt la ananghie, acesta fiind uitat însă din discuţiile care vizează strategii de sănătate sau programe de prevenţie. Domeniul farmaceutic este perceput ca un domeniu prosper, puternic economic, însă lucrurile nu stau deloc aşa în practică. În ultimii ani, nu a fost luată nicio măsură de sprijinirea acestui sector, deşi este unul hiper-reglementat. Cotele de adaos pentru medicamente nu au mai fost modificate din 2009, medicamentele eliberate compensat sau gratuit pacienţilor întârzie să fie decontate de către casele de asigurări de sănătate, măsurile fiscale decise pun şi mai multă presiune economică asupra farmaciilor, iar farmacistul nu beneficiază de remunerarea adecvată pregătirii sale”, se arată în documentul citat.
Farmaciştii susţin că, în contextul penuriei de medicamente din ultimii ani, „farmacistul s-a transformat treptat într-un personal administrativ, care ia la rând fiecare distribuitor, fiecare producător, în căutarea tratamentului pentru pacienţii săi” atrăgând atenţia asupra faptului că „paşii pentru aprovizionarea cu un medicament care lipseşte sunt extraordinar de stufoşi, de la plasarea unei comenzi justificate, la anunţarea autorităţilor despre lipsa produsului, care în final de fapt nu iau nicio măsură pentru ca medicamentul să fie disponibil”.
Participanţii la protestul de miercuri au făcut publice unele dintre revendicările lor. Acestea se referă la asigurarea medicaţiei pentru pacienţi care este posibilă doar prin decontarea de către CNAS, la termen, a medicamentelor eliberate de farmacii, la profesia de farmacist care este una liberală şi „trebuie recunoscută ca atare de către autorităţi”, farmaciştii arătând, în acest context, că „actul medical nu se încheie fără farmacist”. Protestatarii solicită de asemenea „transformarea farmaciei din societate comercială în unitate prestatoare de servicii farmaceutice”, „reconsiderarea normativelor de personal pentru specialităţile care îşi desfăşoară activitatea în sectorul public - farmacist clinician pe secţiile spitalului; - farmacistul specializat în analize medico-farmaceutice în laboratorul de analize medicale; - farmacistul de farmacie generală în farmacia spitalului. Alte revendicări se referă la „implicarea farmacistului în monitorizarea pacientului cronic prin implementarea serviciilor farmaceutice avansate, specifice profesiei, în mod standardizat şi unitar la nivel naţional”, la remunerarea şi decontarea serviciilor farmaceutice furnizate de farmacişti în farmaciile comunitare şi în cele de spital şi la plata serviciilor farmaceutice pentru a putea susţine cheltuielile de funcţionare, inclusiv pentru remunerarea personalului farmaceutic la un nivel corespunzător pregătirii. Farmaciştii solicită autorităţilor şi măsuri prin care să fie susţinută prezenţa farmacistului în mediul rural, „astfel încât să se asigure asistenţa cu medicamente umane şi veterinare, sub supravegherea farmacistului ca profesionist în domeniul medicamentului” şi propun modificarea cadrului legislativ care vizează medicamentele care lipsesc de pe piaţa din România şi „identificarea şi aplicarea unor măsuri utile şi imediate” pentru această problemă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.