Un contract pentru modernizarea, extinderea şi dotarea Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Timişoara a fost semnat la Consiliul Judeţean Timiş. Contractul are o valoare de 6,9 milioane de lei, bani proveniţi din fonduri europene, de la Ministerul Sănătăţii şi de la CJ Timiş.
În luna mai a fost semnat contractul de finanţare, în prezenţa ministrului Dezvoltării, Daniel Suciu, iar luni, la Consiliul Judeţean Timiş a fost semnat contractul pentru proiectarea şi execuţia construcţiei pentru Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Timişoara cu firma care a câştigat licitaţia, SC M&Dario Com SRL.
"Proiectul are o valoare de 6.900.000 lei, cu o contribuţie de 3,4 milioane de lei din partea Uniunii Europene, 3,2 milioane de lei de la bugetul de stat şi 216.000 de lei de la Consiliul Judeţean Timiş”, a precizat preşedintele CJ Timiş, Călin Dobra.
Din aceşti bani, suma de un milion de lei este alocată pentru dotări.
"Imediat după semnarea contractului, dăm ordinul de începere a proiectării apoi va putea începe şi execuţia. Va fi modernizat corpul existent al UPU şi va fi extinsă actuala clădire cu 800 mp, înspre heliport. De asemenea, se va construi şi un corp nou care va avea subsol, parter şi un nou etaj”, a mai declarat Călin Dobra.
Directorul Spitalului Judeţean Timişoara, medicul Marius Craina, a explicat de ce este nevoie de această extindere a compartimentului de Urgenţe.
"Această extindere este obligatorie. Anumite spaţii au fost realocate Spitalului Judeţean. Pacientul în momentul în care se prezintă la UPU are dreptul la cea mai rapidă şi eficientă asistenţă medicală. De aceea proiectul este esenţial. Suntem una dintre puţinele UPU din România care nu a avut probleme de personal, de comunicare, de atitudine faţă de pacient. Sunt momente în care vin 10-12 pacienţi în acelaşi timp, iar personalul trebuie să se ocupe în mod egal de toţi”, a declarat Marius Craina.
Directorul Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului, medicul Mihai Grecu, a declarat că în acest moment sunt 24 de spaţii pentru urgenţe.
"24 de spaţii de lucru sunt acum la UPU, dar odată cu extinderea vom avea mai mult spaţiu. În plus va exista mai mult confort pentru pacienţi şi aparţinători”, a declarat Grecu.
Proiectul de extindere al Unităţii de Primiri Urgenţe de la Judeţean va transforma această secţie în cea mai modernă din vestul ţării.
Noua clădire care va adăposti extinderea UPU, ce va fi construită în curtea interioară a Spitalului Judeţean, urmează să aibă o suprafaţă la sol de 355 de metri pătraţi, o suprafaţă desfăşurată de aproape 800 de metri pătraţi şi va fi prevăzută cu subsol, parter şi etaj. La parter va fi un spaţiu pentru accesul ambulanţelor şi o nouă sală de aşteptare, iar la etaj va fi construită şi o sală de curs. De asemenea, vor fi realizate spaţii de decontaminare şi deparazitare, camere de recepţie şi triaj, dar şi grupuri sanitare.
Odată cu realizarea acestei investiţi, mai multe spaţii administrative vor fi transformate în cabinete de consultaţii, de chirurgie şi de ginecologie.
Durata contractului este de 25 de luni, din care 6 de proiectare şi 19 luni pentru execuţia lucrărilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.