Guvernul propus de PNL şi UDMR sub conducerea lui Nicolae Ciucă susţine, în programul de guvernare depus sâmbătă la Parlament, retragerea dreptului de liberă practică, pentru jumătate de an, acelor medici care exprimă în spaţiul public idei anti-vaccinare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Programul de guvernare poate fi consultat integral AICI
Programul de guvernare propus de PNL şi UDMR prevede, la subcapitolul „Gestionarea urgenţei pandemice”, mai multe măsuri, unele aflate deja în  implementare. Printre măsurile propuse se regăseşte accelerarea campaniei de comunicare, „cu comunicatori credibili din lumea medicală şi alţi comunicatori credibili care să aibă expunere mare atât în mediul rural, cât şi urban”. 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
La acest subcapitol, în programul de guvernare se arată: „Susţinem retragerea dreptului de liberă practică pentru 6 luni a medicilor care se exprimă în spaţiul public împotriva vaccinării”. 
Alte măsuri propuse vizează oprirea lanţului de transmisie a virusului şi încetinirea transmiterii intra-comunitare, implicarea oricărui medic cu drept de liberă practică într-un program de tratament naţional la domiciliu pentru formele uşoare şi medii sau folosirea pe scară largă a certificatului digital Covid. 
Programul de guvernare mai prevede „refacerea unor spitale non-Covid 19 la nivel naţional cu referire la unele spitale universitare, unele institute de oncologie, de boli cardiovasculare, de pediatrie, de dializă, dar şi creşterea capacităţii de răspuns a României la SARS CoV-2 prin susţinerea producţiei locale de medicamente necesare în acest context (antivirale, anticoagulante, medicamente inovative”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.