Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a explicat joi dimineaţă că timişorenii au mai stat încă o noapte în frig din cauză că furnizorul de gaz cu care a ajuns la o înţelegere, cu sprijinul ministrului Energiei, a renunţat la contract, astfel că s-a luat legătura cu un alt furnizor care la rândul său a anunţat că abia în cursul zilei de joi poate furniza gazul pentru pornirea agentului termic. Primăria Timişoara a virat deja 5 milioane de lei în contul societăţii de termoficare Colterm.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Aseară, la ora 18.00, am fost informat telefonic de către furnizorul de gaz cu care ajunsesem, cu sprijinul ministrului energiei, la o înţelegere pentru un contract temporar că nu mai doreşte să semneze acest contract. Asta după ce pe la ora 12.30 se agrease soluţia temporară şi şi stabilisem că o putem comunica public. Am luat imediat legătură cu un alt furnizor cu rugămintea insistentă de a prelua furnizarea de gaz încă din seara de ieri, ca să nu îndure timişorenii încă o noapte în frig şi ca să ne putem ţine de cuvânt cu termenul agreat şi anunţat. Au urmat 6 ore în care s-a încercat din răsputeri parcurgerea tuturor paşilor legali pentru reconectare, însă după miezul nopţii am fost informat de către furnizor că din păcate abia azi se va putea finaliza procedura. Primăria a virat 5 milioane lei în contul Colterm şi aşteptăm să cumpărăm gaz cu plata în avans”, a transmis Dominic Fritz, într-un comunicat de presă, de joi dimineaţa.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Edilul a mai precizat că îi pare rău pentru cei care au de suferit în spitale şi a dat asigurări că încearcă să rezolve această situaţie de criză.
 
”Ştiu că situaţia este dramatică, frustrantă şi înfiorătoare pentru toţi cei afectaţi şi nu există cuvinte să schimbe acest lucru. Îmi pare nespus de rău pentru toţi cei care au de suferit acasă şi în spitale. Vă asigur însă că încercăm prin toate mijloacele posibile şi imposibile să readucem normalitate şi siguranţă în această criză. Fac încă o dată un apel la furnizori să arate disponibilitate şi umanitate pentru a alimenta Timişoara cu gaz”, a mai transmis Fritz.
 
Ministrul Virgil Popescu a anunţat, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor că a găsit o soluţie provizorie pentru încălzirea municipiului Timişoara, dar autorităţile trebuie să găsească finanţare, după ce compania de termoficare a fost băgată în insolvenţă. 
 
Ulterior, primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a precizat că un contract de urgenţă este semnat cu un nou furnizor de gaz, urmând ca societatea Colterm să fie conectată în cursul acestei seri. Cantitatea de gaz cumpărată, care se plăteşte în avans, va asigura livrarea căldurii pe timpul nopţii pentru populaţie şi non-stop pentru spitale. La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica, a precizat că mai sunt soluţii în discuţie pentru rezolvarea problemei.
 
În noaptea de miercuri spre joi nu a fost pornită încălzirea, la Timişoara, deoarece autorităţile nu au semnat contractul cu noul furnizor de gaze, compania OMV Petrom.
 
Marţi, la prânz, a fost oprită furnizarea gazului către Colterm din cauza datoriilor pe care compania de termoficare le are la E.ON. Peste 50.000 de abonaţi Colterm sunt afectaţi de această situaţie, iar printre aceştia se numără şcoli şi spitale.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.