Un proiect pilot, care este unic în România, se va derula la Oradea, în judeţul Bihor. O dronă va transporta probele medicale şi medicamente, între spitalele din oraş. Obiectivul acestui program este eficientizarea costurilor în serviciile medicale oferite de Spitalul Judeţean, dar şi dezvoltarea unui sistem de transport sustenabil în spaţii urbane aglomerate şi pe distanţe medii prin intermediul dronelor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

City-managerul Mihai Jurca şi managerul Spitalului Judeţean, dr. Gheorghe Carp, au prezentat într-o conferinţă de presă, detaliile proiectului pilot unic în România, „Drone medicale", care se va desfăşura în Oradea şi care vizează transportul de probe biologice între spitale cu ajutorul dronei.
 
De asemenea, a fost prezent şi pilotul Rory Houston, cofondatorul şi directorul general al companiei australiene Skyy Network, partenerul logistic care va implementa acest proiect pilot în Oradea. Rory Houston este un fost pilot militar de F18 şi de drone militare, cu experienţă inclusiv în teatrele de operaţiuni din Afganistan.
 
„Ca şi municipalitate, încercăm să dezvoltăm nivelul de inovare din Oradea. Colaborarea cu Skyy Network a fost iniţiată în 2020, la solicitarea companiei care căuta un oraş-partener, în care să poată să dezvolte tehnologie de utilizare comercială a dronelor. Am răspuns afirmativ, iar condiţia pe care am cerut-o e ca orice inovare în acest domeniu să fie implementată în Oradea. Şi iată că suntem azi înaintea testării proiectului-pilot, cu toate documentaţiile realizate, cu toate avizele solicitate de Autoritatea Aeronautică Civilă", a declarat Mijai Jurca.
 
Obiectivele principale ale acestui proiect, ai cărui beneficiari sunt Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, cu toate locaţiile sale şi municipiul Oradea, sunt eficientizarea costurilor în serviciile medicale oferite de Spitalul Judeţean, dar şi dezvoltarea unui sistem de transport sustenabil în spaţii urbane aglomerate şi pe distanţe medii prin intermediul dronelor.
 
„Primul laborator robotizat din România pe care îl avem la Oradea şi-a dovedit deja viabilitatea din punct de vedere al eficienţei economice şi medicale. Ca urmare, costurile pentru analize au scăzut cu 30%, iar timpul de eliberare a rezultatelor s-a scurtat cu 68%. Dacă vom reuşi să transportăm rapid probele biologice, probele de sânge şi medicamentele vom elimina acel ciclu de aprovizionare a laboratorului de la locaţii, nu vom mai mobiliza mijloace de transport, nu vom mai mobiliza personal, se vor reduce mult costurile, nu vor mai fi întârzieri şi reclamaţii. Cred că după un an de zile de aplicare a acestui sistem de aprovizionare a laboratorului, multe municipalităţi vor conştientiza necesitatea acestei soluţii inovative", a precizat dr. Gheorghe Carp.
 
Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Oradea, soluţia dronelor medicale nu va viza doar municipiul Oradea. În judeţul Bihor sunt patru spitale orăşeneşti: Marghita, Aleşd, Salonta şi Beiuş, care vor putea beneficia de transportul probelor cu drone către Oradea, pentru analizele care nu se fac în acele spitale, iar acest lucru va însemna eficientizarea actului medical şi economii.
 
Modelul de aparat folosit la testare, în cadrul proiectului-pilot este X 11, o dronă care poate decola cu o greutate totală de 11 kg şi care poate transporta o încărcătură tehnică de 3 kg. Ea are mai multe motoare, este concepută pentru distanţe scurte în zone urbane şi zboară cu o viteză de 40 km/h. Aceasta este doar o dronă de testare, deoarece în funcţie de necesităţile proiectului se va alege modelul cel mai potrivit ca viteză, capacitate de transport, alte detalii tehnice.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.