Proba scrisă a examenului de titularizare în învăţământul preuniversitar va avea loc în 15 iulie, în timp ce pentru candidaţii care vor să ocupe un post în regim "plata cu ora" a fost eliminat interviul. Totodată, a fost modificată metodologia privind transferurile cadrelor didactice, fiind eliminate proba practică şi inspecţia la clasă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a aprobat, prin ordin, metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar, pentru anul şcolar 2020-2021, aceasta urmând a fi publicată în Monitorul Oficial.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Conform documentului, în contextul pandemiei au loc mai multe modificări în ceea ce priveşte modalitatea în care se fac transferuri ale profesorilor în învăţământul preuniversitar. Astfel, documentul prevede eliminarea probei practice şi a inspecţiei la clasă. 
 
"În schimb, candidaţii care au studiat într-o altă limbă decât cea în care urmează să se realizeze predarea vor susţine şi o probă de limbă care va fi evaluată cu calificativu Admis/Respins”, se arată într-un comunicat dat publicităţii luni de Ministerul Educaţiei.
 
O altă modificare are în vedere faptul că atât documentele de înscriere pentru mobilitate, cât şi depunerea contestaţiilor pot fi transmise şi on-line, iar şedinţele de repartizare a posturilor se pot desfăşura de asemenea în spaţiul virual. 
 
"Transferul consimţit şi pretransferul între unităţile de învăţământ au fost eliminate prin ordonanţă de urgenţă. Aceste etape se vor realiza prin repartizare organizată de către inspectoratele şcolare judeţene. Etapele de transfer consimţit şi de pretransfer la cererea personalului didactic au fost modificate astfel: cadrele didactice îşi vor depune dosarul de înscriere pentru această etapă la inspectoratele şcolare judeţene, iar acestea vor organiza repartizarea candidaţilor”, anunţă totodată Ministerul Educaţiei.
 
Conform sursei citate, proba scrisă pentru titularizarea în învăţământul preuniversitar va avea loc în 15 iulie, iar repartizarea candidaţilor se va face în ordinea descrescătoare a notei obţinute la proba scrisă. Ca şi în anii anteriori, pentru titularizarea cadrelor didactice este nevoie de minimum nota 7, iar proba care consta în interviu a fost eliminată pentru candidaţii care doresc să ocupe un post în regim "plata cu ora”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.