Primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu, a explicat, luni, că nu a vrut să jignească pe nimeni prin afirmaţiile despre volei, întrucât apreciază sportivii şi eforturile pe care aceştia le fac. În plus, a recunoscut că era mai bine dacă nu făcea acea ”o figură de stil” prin care a comparat voleiul cu muzica realizată din trei note. În schimb, cere să-i fie recunoscut dreptul de a avea ”priorităţi” în ceea ce priveşte finanţarea din bani publici.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu, explică, luni, într-un mesaj pe Facebook, că nu şi-a dorit să jignească pe nimeni prin afirmaţiile sale despre volei, făcute în ultima şedinţă a Consiliului Local.

 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Nu am vrut să jignesc pe nimeni, ba, mai mult, chiar am spus explicit că n-aş vrea să se simtă nimeni jignit şi că îi apreciez atât pe cei ce practică voleiul, cât şi pe cei ce îl susţin. Ce am vrut să scot în evidenţă a fost că, în opinia mea - dar admit că nu deţin adevărul absolut şi că, prin urmare, pot greşi - nu este justificat să se dea atât de mulţi bani de la bugetul public al Timişoarei pentru volei, ca şi pentru alte sporturi de echipă, întrucât, la volei lotul e sensibil mai mic, voleiul nu e sport de contact şi prin urmare nu comportă la fel de multe riscuri. Efortul sportivilor - demn de respect, oricum, e şi el mai mic şi, pe cale de consecinţă, remuneraţia aşişderea”, a scris Robu.

 

Primarul a recunoscut că era mai bine dacă nu făcea acea ”o figură de stil” prin care a comparat voleiul cu muzica realizată din trei note

 

”E adevărat că am făcut o figură de stil prin acea comparaţie între volei şi muzica cu trei note şi admit că era mai bine să nu o fac. Ei bine, cred că avem cu toţii lucruri importante de făcut şi n-are sens să ne irosim în controverse sterile. Eu îl apreciez foarte mult pe Horia Cardoş (preşedintele clubului de volei UVT Agroland Timişoara – n.r.), atât pentru seriozitatea, hărnicia şi priceperea sa în afaceri, cât şi pentru susţinerea voleiului şi îi asigur de aprecierea mea pe toţi practicanţii de volei, pe antrenori şi pe conducătorii în domeniu. De altfel, am spus asta şi în şedinţa cu pricina, poate nu la fel de explicit”, a mai scris Nicolae Robu.

 

Acesta, însă, s-a declarat îndreptăţit să aibă priorităţi în ceea ce priveşte finanţarea din bani publici.

 

„Solicit şi recunoaşterea dreptului meu legitim de a-mi stabili principiile şi priorităţile în gestiunea banului public, gestiune pentru care eu dau socoteală”, îşi încheie mesajul primarul Timişoarei.

 

De altfel, Robu îşi ilustrează postarea printr-o fotografie în care apare împreună cu Horia Cardoş.

 

Conducerea Federaţiei Române de Volei a condamnat ”cu fermitate”, printr-o postare pe pagina oficială de Facebook, o serie de afirmaţii pe care primarul Nicolae Robu le-a făcut în ultima şedinţă a Consiliului Local Timişoara.

 

”Federaţia Română de Volei condamnă cu fermitate afirmaţiile primarului municipiului Timişoara, Nicolae Robu, făcute în cadrul Şedinţei ordinare a Consiliului Local, din data de 27 iunie 2017. Edilul oraşului de pe Bega a precizat, printre altele «Voleiul, nu vă supăraţi, mă mir că este sport olimpic, îmi pare rău că se vor simţi jigniţi cei care practică voleiul, este ca şi cum ai încerca sa faci muzică din trei note. Iese.., ce iese din trei note, aşa este şi la volei»”, au arătat reprezentanţii Federaţiei.

 

Potrivit acestora, afirmaţiile aduc ”prejudicii grave imaginii voleiului” şi i-au cerut edilului Timişoarei să-şi retragă afirmaţiile.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.