Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a sesizat, marţi, organele de cercetare penală, după ce proprietarii unui imobil aflat în zona de protecţie istorică au executat alte lucrări decât cele prevăzute în proiectul autorizat de Direcţia de Urbanism şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Prea multe clădiri istorice sau din zonele de protecţie istorică din Timişoara au fost mutilate de-a lungul timpului de intervenţii neautorizate, iar autorităţile din acele vremuri au închis ochii. Toleranţa acestei administraţii faţă de aceşti proprietari este zero. Am semnat azi o plângere penală pentru nerespectarea proiectului autorizat şi mă aştept ca procurorii să ceară pedeapsa maximă prevăzută în aceste cazuri”, a declarat primarul Timişoarei, Dominic Fritz. 
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit unui comunicat de presă, de marţi, al Primăriei Timişoara, este vorba despre imobilul situat pe str. Wilhelm Muhle, unde proprietarii au început lucrările la mijlocul lunii mai. În urma verificărilor efectuate pe teren de către inspectorii Biroului Disciplină în Construcţii din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara, au fost constatate mai multe diferenţe majore faţă de proiectul autorizat. Printre aceste deficienţe se numără: gard diferit faţă de cel original, autorizat; închiderea parţială a terasei de pe faţada posterioară; goluri pe faţade diferite ca formă, număr şi amplasament; scara de pe faţada posterioară are un gabarit diferit faţă de proiectul autorizat; crearea unui acces către demisol şi scări pe faţada lateral stânga a imobilului; ornamente metalice la acoperiş şi elemente de tinichigerie diferite faţă de proiectul autorizat, fiind afectat aspectul arhitectural.
 
Primăria Timişoara a propus oprirea lucrărilor pe perioada cercetărilor penale.
 
”Nerespectarea proiectului autorizat constituie infracţiune, conform prevederilor art. 24 din Legea 50/1991, şi poate fi pedepsită cu închisoare între 3 luni şi un an sau amendă”, se arată în comunicat. 
 
De la începutul anului şi până în prezent, Primăria Timişoara a depus 6 plângeri penale pentru lucrări făcute fără respectarea proiectelor autorizate.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.