Primarul Constanţei, Decebal Făgădău, a spus marţi, la o întâlnire cu investitorii din turism, că anul viitor toate parcările din Mamaia vor fi cu plată, preşedintele FPTR, Mohammad Murad, propunând ca turiştii să fie exceptaţi de la plata parcării, iar aceasta să fie achitată doar de către constănţeni, considerând că turistul care vine şi achită cazarea nu mai trebuie să achite încă o taxă.
Decebal Făgădău a participat marţi, la o întâlnire organizată de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc în staţiunea Mamaia, el spunându-le investitorilor prezenţi că intenţionează ca de anul viitor toate parcările din staţiune să fie cu plată.
“Pentru anul viitor, vă anunţ de pe acum, toate parcările vor fi cu plată. Aşa cum mergem, de exemplu, la Braşov, la Sibiu, la Timişoara, peste tot toată lumea plăteşte un tarif pe oră. Vom face acelaşi lucru. Evident, pentru angajaţi vom face o politică de preţ mai mică pentru că este un transport de necesitate şi vom dubla această politică cu o politică de punere în acord a reţelei de transport în comun în funcţie de angajaţii pe care dumneavoastră îi aveţi”, a transmis primarul Constanţei hotelierilor.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Preşedintele FPTR, Mohammad Murad, nu este de acord ca turiştii să achite parcarea, propunând ca aceasta să fie plătită doar de către constănţeni.
“Aţi spus că aţi luat decizia ca la anul să fie parcarea cu plată. M-aş bucura să avem nişte parcări speciale pentru constănţeni încât să dîm prioritate turiştilor. Sunteţi de acord că cei care vin din Botoşani şi stau la hotel trebuie să aibă prioritate înaintea constănţenilor ? Şi atunci mai bine să fie plata pentru constănţeni. Cei care vin, plătesc hotelul cu 300 de lei, nu este normal să plătească încă o taxă. Nu este normal să taxăm turistul în orice mod şi în orice face”, a afirmat preşedintele FPTR.
El mai este nemulţumit de numărul mare de tarabe întâlnite în staţiune.
“Vine cineva să facă un hotel de cinci stele într-o staţiune, iar când ieşi din hotel, găseşti zeci de tarabe, sute de tarabe şi în special în anul sau cu un an înainte de alegeri ca să aibă câţi mai mulţi votanţi. Nu este normal”, a mai spus Mohammad Murad.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.