Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că Poliţia Locală nu este necesară, el afirmând că atribuţiile acesteia pot fi preluate de Poliţia naţională, pe zona de ordine publică, şi de direcţii din primării, pe chestiunile de control. El a adăugat însă că, atâta timp cât legea prevede funcţionarea Poliţiei Locale, lucrează cu ea aşa cum este.
Nicuşor Dan a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, dacă este necesară o reorganizare a Poliţiei Locale.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Nu, nu. Ea funcţionează. Eu, ca principiu, cred că această Poliţie Locală, şi vorbesc de UAT-urile din România, nu e necesară. Adică atribuţiile ei trebuie să fie preluate de către Poliţia Naţională pe ordine publică, de direcţii din primării pe chestiune de control, dar atâta timp cât legea spune că ea trebuie să funcţioneze, lucrăm cu ea aşa cum e”, a declarat Nicuşor Dan.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.