Zidul aflat pe malul de pământ din municipiul Sibiu care s-a surpat a fost ridicat fără autorizaţie de construcţie, dezvoltatorul imobiliar fiind amendat încă de anul trecut pentru acest lucru. Locatarii din blocul aflat în imediata apropiere a alunecării de teren s-au mutat la un hotel până la remedierea situaţiei.
Reprezentanţii Serviciului pentru Situaţii de Urgenţă şi ai Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei Sibiu, precum şi reprezentanţi ai Poliţiei Locale au evaluat situaţia ivită pe strada Islazului, unde s-a produs o alunecare de teren pe o lungime de cincizeci de metri.
”S-a constatat că este vorba de un teren privat pe care proprietarul terenului a construit fără autorizaţie un zid de sprijin şi o staţie de pompare a apei. Poliţia Locală a amendat la sfârşitul anului 2016 proprietarul terenului care a construit acest zid fără autorizaţie de construcţie”, au precizat reprezentantii Primăriei Sibiu.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit acestora, fiind vorba despre un teren privat, proprietarul are obligaţia să ia măsuri pentru degajarea aleii de acces, dar şi pentru întărirea malului dărâmat.
Locuitorii din zonă s-au speriat foarte tare când s-a produs surparea şi se tem să nu se întâmple acelaşi lucru şi cu blocul. Aproximativ 15 locatari din imobil s-au mutat la un hotel până la remedierea situaţiei, cheltuielile fiind suportate de către dezvoltatorul imobiliar.
Alunecarea de teren s-a produs, luni, pe o stradă din municipiul Sibiu, în apropierea unui bloc de locuinţe, în urma incidentului nefiind înregistrate victime.
”S-a prăbuşit un mal de pământ pe care era un gard din beton, pe o lungime de aproximativ cincizeci de metri”, a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu.
Alunecarea de teren s-a produs într-o zonă în care există patru blocuri construite de un dezvoltator imobiliar care a transmis că toate au fost ridicate conform autorizaţiei de construcţie şi respectă legile în vigoare.
Dezvoltatorul susţine, de asemenea, că fundaţia blocurilor este mai adâncă decât cea a zidului avariat.
În imobilul aflat cel mai aproape de alunecarea de teren sunt optsprezece apartamente, dar nu toate sunt locuite.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.