Primăria Sectorului 5 va acorda 200.000 de lei din cei peste 650.000 de lei ceruţi de Parohia Naşterea Maicii Domnului Ghencea pentru lucrări de restaurare a picturii murale din biserica parohială, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat, marţi, în şedinţa de consiliu local.
Potrivit proiectului de hotărâre, Parohia Naşterea Maicii Domnului Ghencea a cerut, săptămâna trecută, Primăriei Sectorului 5 suma de 651.818,72 de lei pentru lucrări de restaurare şi conservare a picturii murale din biserica parohială.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Din această sumă, Primăria Sectorului 5 va acorda 200.000 de lei.
"Sprijinirea activităţii cultelor religioase este o atribuţie expresă a consiliului local, aşa cum este prevăzut la art. 8, alin. 2, lit. s din Legea 215/2001, republicată, domeniu în care acesta are iniţiativă şi hotărăşte", se arată în proiectul de hotărâre aprobat marţi.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.