Şaizeci de angajaţi ai Primăriei Deva sunt în izolare la domiciliu, după ce primarul Florin Oancea şi administratorul public, Adrian David Nicolae, au fost infectaţi cu coronavirus, astfel că Primăria Deva îşi suspendă activitatea pe o perioadă nedeterminată, în funcţie de rezultatele anchetei epidemiologice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Potrivit unui comunicat de presă, de duminică seara, al Primăriei Deva, aproximativ 60 de angajaţi ai Primăriei Municipiului Deva se află în prezent în izolare voluntară la domiciliu, începând din 14 martie, urmând a fi testaţi epidemiologic pentru infectarea cu virusul COVID-19.
 
Pentru a preveni răspândirea virusului, pentru a proteja cetăţenii care au legături directe cu persoanele din cadrul Primăriei Municipiului Deva, precum şi pe angajaţii instituţiei, Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Deva a adoptat o hotărâre care arată, printre altele, că activitatea Primăriei Deva va fi suspendată.
 
"Ţinând cont de numărul mare de angajaţi din cadrul Primăriei care au intrat în contact direct cu persoanele confirmate ca infectate cu COVID-19, activitatea Primăriei Municipiului Deva din Piaţa Unirii, nr. 4 se suspendă până la o dată stabilită ulterior (în funcţie de rezultatele anchetei epidemiologice), cu excepţia Biroului de Situaţii de Urgenţă, camera 26, birou care va executa activităti conform dispoziţiei Primarului, respectiv asigurarea hranei pentru persoanele izolate la domiciliu. În sediul Primăriei se vor executa lucrări de dezinfecţie”, se arată în hotărâre.
 
De asemenea, Direcţia Impozite şi Taxe Locale îşi suspendă activitatea până la o dată stabilită ulterior (în funcţie de rezultatele anchetei epidemiologice). Între timp, se vor executa lucrări de dezinfecţie. Plăţile privind impozitele, amenzi şi orice taxe datorate bugetului local al Municipiului Deva se pot efectua online pe www.ghiseul.ro
 
Direcţia Publică Locală de Evidenţa Persoanelor şi Stare Civilă îşi suspendă activitatea până la o dată stabilită ulterior (în funcţie de rezultatele anchetei epidemiologice), cu exceptia Compartimentului Stare Civilă, unde va exista un program de lucru cu publicul, pentru înregistrarea actelor de deces, depunere documente, zilnic intre orele 10:00 şi 12:00. Se vor executa lucrări de dezinfecţie; Serviciul Administrarea Domeniului Public şi Privat, Serviciul de Cadastru şi Fond Funciar şi Serviciu Programe Dezvoltare îşi suspendă activitatea până la o dată stabilită ulterior şi aici fiind făcute lucrări de dezinfecţie; Direcţa de Asistenţă Socială fiind o instituţie publică şi subordonată Consiliului Local îşi suspendă activitatea până la o dată stabilită ulterior. Adăpostul de noapte va funcţiona conform regulamentului. Se vor executa lucrări de dezinfecţie; Centrul Cultural Drăgan Muntean îşi suspendă activitatea până la o dată stabilită ulterior şi se vor face lucrări de dezinfecţie.
 
Hotărârea a fost semnată de viceprimarul municipiului Deva Ferdinand-Zoltan Pogocsan, în lipsa primarului Florin Oancea care se află internat la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Timişoara, după ce a fost infectat cu coronavirus, alături de administratorul public, Adrian David Nicolae. Şi deputatul PNL de Hunedoara Lucian Heiuş a fost depistat pozitiv cu coronavirus.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.