Primăria Capitalei vrea să cumpere 100 de troleibuze autonome şi 130 de autobuze hibride, valoarea totală a investiţiei ridicându-se la aproximativ 488 de milioane de lei (cu TVA), potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) care va avea loc săptămâna viitoare. Din această sumă, în jur de 80% (340 de milioane de lei) ar putea proveni de la Administraţia Fondului de Mediu, în cadrul unui program ce vizează subvenţionarea primăriilor pentru achiziţionarea de mijloace de transport în comun mai puţin poluante.
Proiectul de hotărâre care se va afla pe masa consilierilor generali săptămâna viitoare propune aprobarea unui studiu de oportunitate care se referă la investiţia pentru noile troleibuze şi autobuze.
Potrivit proiectului de hotărâre, cele 130 de autobuze hibrid vor fi utilizate pe traseele cu flux mare de călători, în timp ce troleibuzele noi cu autonomie de 20 de kilometri vor oferi posibilitatea legăturii între diverse reţele de contact.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Valoarea totală a investiţiei în noile mijloace de transport în comun se ridică la aproximativ 488 de milioane de lei, însă primăria vrea să depună până la începutul lunii noiembrie cererea de finanţare nerambursabilă de la Administraţia Fondului de Mediu, pentru a obţine 80 la sută (340 de milioane de lei) din această sumă.
În luna iunie a acestui an, Primăria Capitalei a semnat cu Otokar contractul pentru achiziţia celor 400 de autobuze Euro 6, valoarea contractului fiind de peste 458 de milioane de lei fără TVA.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.