Primăria Municipiului Bucureşti anunţă că va semna în curând contractul cu operatorul economic care a câştigat licitaţia privind tipărirea eco-voucherelor aferente „Programului de stimulare a eliminării din traficul bucureştean a autovehiculelor cu grad ridicat de poluare”, contratul aflându-se pe circuitul de avizare al instituţiei.
După semnarea acestui contract, Primăria Capitalei va publica pe site-ul propriu www.pmb.ro, secţiunea „Eco-voucher în schimbul unui autovehicul uzat", lista beneficiarilor şi va lansa comandă pentru tipărirea carnetelor cu eco-vouchere către prestator.
Acestea vor ajunge în posesia beneficiarilor în termen de 15 zile lucrătoare de la data transmiterii de către primărie a comenzii de tipărire şi vor fi distribuite prin curier, care va avea obligativitatea contactării telefonice prealabile a destinatarului, cu încercarea livrării plicului de minimum 3 ori. În paralel cu demararea distribuirii eco-voucherelor, Primăria Capitalei va publica pe site-ul propriu lista magazinelor partenere în care beneficiarii programului vor putea utiliza aceste eco-vouchere, se mai arată într-un comunicat al municipalităţii.
În ceea ce priveşte numărul dosarelor acceptate în Program, în urma verificării conformităţii documentelor depuse la PMB de către proprietarii de autovehicule uzate acceptaţi în Program, a rezultat un număr de 4.193 de proprietari eligibili, viitori beneficiari de eco-vouchere, din totalul de 4.241 de dosare depuse, prin urmare 48 de dosare au fost respinse, întrucât participanţii nu au respectat termenele prevăzute în regulament.
Voucherele vor putea fi folosite pentru achiziţionarea unui automobil nou, non-diesel, cu normă de poluare Euro 6, sau a altor mijloace de transport cu grad redus de poluare, Euro 6 sau electrice (de exemplu motociclete, mopede, biciclete electrice etc) şi nu se pot cumula cu tichetele oferite în cadrul Programului Rabla.
De asemenea, persoanele care nu doresc să îşi mai cumpere o altă maşină vor avea posibilitatea să îşi achiziţioneze electronice sau electrocasnice din magazinele partenere în program, cu respectarea prevederilor Regulamentului
Programului.
Primăria Municipiului Bucureşti, prin Direcţia de Mediu, a iniţiat „Programul de stimulare a eliminării din traficul bucureştean a autovehiculelor cu grad ridicat de poluare, prin acordarea de eco-vouchere", aprobat prin H.C.G.M.B. nr. 377/26.07.2018, în scopul îmbunătăţirii calităţii aerului din Capitală.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.