Primăria Braşov anunţă că la finalul acestei săptămâni va fi închis oficial sezonul de iarnă 2022-2023, în condiţiile în care prognoza meteo anunţă ploi şi temperaturi pozitive. Zilele acestea, în staţiunea Poiana Braşov se mai poate schia doar în partea superioară a masivului Postăvaru. Autorităţile locale voiau ca, în condiţii de vreme favorabilă, să menţină deschise pârtiile până la sfârşitul acestei luni. În Poiana Braşov, sezonul de schi a început oficial la finalul lunii ianuarie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Zilele de la finalul acestei săptămâni sunt ultimele ale sezonului de schi 2022-2023, la Poiana Braşov. Administratorii domeniului schiabil al staţiunii anunţă că în 23 aprilie sezonul de iarnă, deschis la 28 ianuarie anul acesta, se închide oficial.
 
Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Având în vedere condiţiile meteo nefavorabile din ultima perioadă pentru menţinerea stratului de zăpadă de pe pârtii, precum şi prognoza meteo, care anunţă temperaturi pozitive şi ploi, iubitorii sporturilor de iarnă se mai pot bucura de zăpada din partea superioară a masivului Postăvarul până în data de 23 aprilie, dată la care se încheie oficial sezonul de schi 2022-2023”, transmite, joi, Primăria Braşov.
 
Conform autorităţilor locale, iarna aceasta sezonul de schi ”a fost unul atipic în toate staţiunile montane din Europa, cu temperaturi pozitive şi precipitaţii sub formă de ninsoare scăzute”. 
 
În Poiana Braşov, iarna aceasta au fost zile în care s-au înregistrat peste 30.000 de treceri prin turnichete şi chiar peste 40.000, în luna februarie. 
 
În ultimele zile ale sezonului se schiază ”în condiţii acceptabile, de primăvară”, pe pârtiile: Doamnei, Ruia, Lupului, Drumul Roşu, cu ieşire la telescaunul Ruia, pe aceste pârtii stratul de zăpadă bătută măsurând între 10 şi 20 de centimetri.
 
Instalaţiile de transport pe cablu care vor funcţiona în următoarele zile la Braşov sunt telegondola şi telescaunul Ruia, iar programul de funcţionare este până la ora 16:00 pentru ultima urcare cu telegondola, respectiv 15.45 la telescaunul Ruia.
 
”Având în vedere consistenţa zăpezii - care diferă foarte mult pe parcursul zilei şi de la zonele umbrite, unde este dură, la zonele însorite, unde stratul este moale, încetinind brusc alunecarea şi solicitând articulaţiile picioarelor - Serviciul Salvamont vă recomandă să schiaţi cu viteză redusă, să fiţi pregătiţi să fiţi supuşi unui alt regim de alunecare odată cu ieşirea în zonele însorite şi să nu bruscaţi schiurile, pentru a reduce şocurile primite de articulaţii”, transmit autorităţile braşovene.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.