Prima pârtie de schi funcţională în acest sezon pe Valea Prahovei a fost deschisă, sâmbătă, în staţiunea Azuga şi este acoperită cu zăpadă artificială, fiind destinată începătorilor. Pârtia are 110 metri lungime, 20 de metri lăţime şi este deservită de un baby lift.
Autorităţile din staţiunea prahoveană Azuga au deschis, sâmbătă, prima pârtie de schi funcţională în acest sezon. Este vorba despre pârtia Cazacu începători, cu o lungime de 110 metri şi lată de 20 de metri.
Administratorul domeniului schiabil din Azuga, Vasile Richea, a declarat pentru News.ro că pârtia este acoperită cu un strat de zăpadă artificială şi este deservită de un baby lift, iar primii copii se află deja, sâmbătă dimineaţă, la schi pe această pârtie.
Totodată, pe alte porţiuni din domeniul schiabil de la Azuga turiştii se pot da cu sania.
"Dacă temperaturile ne vor permite, vom pune în continuare în funcţiune tunurile de zăpadă pentru ca de Sfântul Andrei să deschidem şi alte porţiuni ale domeniului schiabil", a spus Vasile Richea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.