Eva Călin, fostă Andreaş, a murit în noaptea de joi spre vineri, la vârsta de 48 de ani. Ea a fost prima femeie care a ocupat postul de prefect al judeţului Timiş, funcţie care a deţinut-o timp de aproape trei ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Inima Evei Călin a încetat să mai bată astăzi, o veste pe care n-am fi vrut să o aflăm vreodată. Eva s-a confundat aproape 25 de ani cu administraţia publică locală, fiind şi prima femeie prefect în Timiş. Dumnezeu să o odihnească!”, a anunţat PSD Timiş.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Eva Călin, care înainte de a se casatori, în ianuarie 2023, a purtat numele Andreaş, a ocupat functia de prefect de Timiş din august 2017 până în ianuarie 2020. Anterior a fost şefa de cabinet a lui Sorin Grindeanu, în perioada în care acesta a fost prim-ministru.
 
Aceasta a decedat în noaptea de joi spre vineri, după ce timp de mai mulţi ani a luptat cu cancerul.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.