Prima etapă din procesul de completare şi depunere a cererilor de înscriere a copiilor în învăţământul primar se încheie vineri. Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a anunţat că, până luni, s-au depus peste 122.000 de cereri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Înscrierea copiilor în clasa pregătitoare se poate face inclusiv vineri.

"Părinţii/tutorii legal instituiţi/reprezentanţii legali pot completa cererea-tip de înscriere online sau la secretariatul unităţii de învăţământ în care se doreşte înscrierea copilului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale. Validarea cererii-tip este obligatorie şi se realizează în unitatea de învăţământ în care se doreşte înscrierea, în prezenţa părintelui şi a unui membru al comisiei (cel puţin), zilnic, între orele 8 - 18:00 (luni-vineri)", a anunţat MEN.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Potrivit Ministerului, până luni, s-au completat 122.220 de cereri de înscriere, peste 12.800 dintre acestea fiind în Capitală. 

În clasa pregătitoare pot fi înscrişi copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august 2019, inclusiv. La solicitarea părinţilor, copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2019, inclusiv, pot fi înscrişi dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare. 

Listele copiilor înscrişi după prima etapă şi numărul locurilor rămase libere vor fi afişate atât în unităţile de învăţământ, cât şi pe site-urile acestora şi ale inspectoratelor şcolare judeţene/ISMB, în 29 martie.

A doua etapă de completare/depunere a cererilor-tip de înscriere este programată între 2 şi 8 aprilie şi se adresează copiilor care nu au fost înscrişi/nu au participat în prima etapă, cererile fiind completate din nou, în funcţie de locurile disponibile. Listele finale vor fi afişate în 11 aprilie.

Ulterior, timp de o săptămână (12-19 aprilie), inspectoratele şcolare vor centraliza şi soluţiona cererile părinţilor/tutorilor legal instituiţi/reprezentanţilor legali ai copiilor care nu au fost încă înscrişi în vreo unitate de învăţământ, având în vedere, cu prioritate, interesul educaţional al copilului.

"Reamintim faptul că învăţământul primar este primul ciclu din învăţământul obligatoriu şi cuprinde clasa pregătitoare şi clasele I - IV. Numărul de locuri alocate, prin cifra de şcolarizare, pentru clasa pregătitoare în învăţământul de stat, este cel puţin egal cu numărul copiilor care au împlinit vârsta pentru a începe învăţământul primar, asigurându-se, astfel, şcolarizarea tuturor copiilor", precizează Ministerul Educaţiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.