Marian Artimon, preşedintele Sindicatului Liber din Metrou, a declarat miercuri că dacă angajaţii Metrorex nu primesc drepturile salariale care li se cuvin, sporurile pentru orele festive, pentru orele de noapte, pentru subteran, tichetele de masă, dreptul la recuperare, nu ştie cine poate garanta că activitatea metroului se mai poate desfăşura fără să atingă nivelul de siguranţă. El a arătat că aşteapă ca Guvernul să adopte un memorandum care să le garanteze aceste drepturi din contractul colectiv de muncă.
”La acest moment suntem în discuţii cu domnul ministru ( Grindeanu, nr) pentru a reuşi să fie adoptat un Memorandum ca salariaţii Metroului să se bucure de drepturi castigate prin contractual colectiv de muncă. Noi cerem să se respecte acest contract, în sensul să se acorde nivelul salariilor pe care l-am semnal, nivelul sporurilor, orele suplimentare să fie plătie, orele festive să fie plătite, să ne bucurăm de ce am negociat referitor la tichetele de masă”, a spus reprezentantul sinducatului, în emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News. .
Marian Artimon a precizat că angajaţii Metroului au fost afectaţi de Ordonanţa austerităţii. ”Nu ştim cum a trecut de CCR, încalcă Codul Muncii, contractele colective de muncă, şi cele individuale, legea dialogului social, sperăm ca guvernul să înţeleagă situaţia”, a precizat el. .
”Noi putem să continuăm toate formele de protest. Atrag un semnal de alarmă, la acest moment, dacă oamenii nu primesc drepturile salariale care li se cuvin, sporurile pentru orele festive, pentru orele de noapte, pentru subteran, tichetele de masă, dreptul la recuperare, nu ştiu cine poate garanta că activitatea metroului se mai poate desfăşura fără să atingem nivelul de siguranţă”, a spus reprezentantul sindicatului.
Marian Artimon a mai afirmat că angajaţi nu au primit la acest moment tichetele de masa cuvenite, 30 de lei pe zi, ceea ce înseamnă 600 de lei pe lună.
”Dacă nu se mai decontează recuperarea capacităţii de muncă, se poate întâmpla să pierdem încă 1300 de lei. Unii salariaţi pot pierde undeva între 4.000 de lei, 5.000 de lei.”, a spus el, adăugând că Metrorex are un deficit la 100 de persoane.
”Astăzi, am dat drumul la staţia Tudor Arghezi, avem necesar de 61 de oameni pe care încă nu i-am angajat. (..) Dacă nu aprobă Guvernul (..) nimeni nu mai poate garanta siguranţa în exploatarea metroului”, a precizat acesta.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.