Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea pentru completarea tabelelor-anexă nr. I şi II la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Actul normativ introduce pe lista drogurilor de mare risc şase noi substanţe psihoactive/medicamente care au fost puse sub control la nivel internaţional în cadrul unei recente sesiuni a Comisiei Naţiunilor Unite privind Stupefiantele. În acest fel, este armonizată legislaţiei naţionale cu cea internaţională în vigoare în domeniu, în scopul protejării sănătăţii şi reducerii riscurilor de îmbolnăviri sau decese cauzate de consumul de droguri.
Legea promulgată de către şeful statului are ca obiect de reglementare completarea tabelului-anexă nr. I la Legea nr. 143/2000, în sensul includerii substanţelor prevăzute de Convenţia asupra substanţelor psihotrope din 1971, precum şi a tabelului-anexă nr. II la legea precizată, în sensul includerii substanţelor prevăzute de Convenţia unică asupra stupefiantelor din 1961. Tabelele-anexă din această lege se completează, astfel, cu 6 noi substanţe cu caracter psihoactiv/medicamentos.
Guvernul a adoptat, într-o sedinţă care a avut loc pe 7 martie, acest proiect de lege. Astfel, au fost puse sub control şase noi substanţe psihoactive/ medicamente, după cum urmeaza: 2-methyl-AP-237, etazene, etonitazepyne, protonitazene, ADB-BUTINACA şi alpha - PiHP, arată comunicatul de presă al Executivului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Aceste substanţe au fost monitorizate în ultimul an, prin intermediul Grupului Naţional de Avertizare Timpurie, constituit la nivelul Agenţiei Naţionale Antidrog, grup din care fac parte, pe lângă specialiştii antidrog, reprezentanţi ai DIICOT, Poliţiei Române, Ministerului Sănătăţii şi reputaţi medici din cadrul principalelor unităţi medicale cu atribuţii în domeniu, din municipiul Bucureşti.
Cele şase substanţe fac parte din categoria noilor substanţe psihoactive, acele droguri sintetice foarte periculoase, produse în laborator.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.